Se vad semifinalele
Pentru accederea în penultima faza a Challenge Cup, rapidistele vor primi cîte 10 milioane de lei, iar componentele echipei Remin Deva o suma totala de 100 de milioane
Rapid-DJK Trier 35-26 (17-11)
Handbalistele de la Rapid s-au temut de echipa germana DJK Trier, adversara de sîmbata din „sferturile” Challenge Cup. Numele care alcatuiau teamul nemtesc si faptul ca tehnicianul Dago Leukefeld pregateste si „nationala” Germaniei nu le puteau lasa indiferente pe Dogaru, Dobrin si compania, care au pregatit meciul într-un mod cu totul special.
Antrenamentele din ultima saptamîna au fost axate, în special, pe schemele de joc ce urmau sa fie folosite, dar si pe o aparare avansata, aproape de semicercul de la 9 metri. Punerea în practica a acestei tactici le-a surprins pe handbalistele oaspete, asa cum recunostea tehnicianul german. „Am vazut echipa româna pe o caseta, dar în acel meci a jucat total altfel decît acum”, a declarat Leukefeld.
Presedintele Rapidului, Mihai Zaharia, nu-si mai încapea în piele de fericire la finalul meciului. „Din 1989, de cînd ma aflu în fruntea clubului, am vazut multe meciuri ale echipei mele, dar nici unul ca acesta cu Trier. Nici în 1993, cînd am cîstigat Cupa EHF, si nici în 2000, cînd am adus la Bucuresti City Cup, nu am reusit o astfel de prestatie.
Fetele au fost exceptionale”, a declarat Zaharia. Elena Moise, capitanul formatiei giulestene, a spus la rîndul sau ca, „dupa asa o victorie, la 9 goluri, am uitat de înfrîngerile din campionat si ca ocupam doar pozitia a sasea. Vrem sa o tinem tot asa în cupele europene ca sa cîstigam trofeul”.
Israelienii au fost la derby
Cei doi arbitri care au condus partida de sîmbata dintre Rapid si DJK Trier, israelienii Yusuf Dorenfeld si Daniel Peretz au fost ieri pe stadionul Dinamo pentru a urmari derbyul Diviziei A dintre „cîinii rosii” si Rapid. „Aveau avion abia duminica seara si m-au întrebat daca nu este vreun meci de fotbal”, le-a motivat prezenta organizatorul de competitii al Rapidului, Mircea Cucuian.
Remin Deva-Start Elblag 30-18
„Nu mergem în excursie” Adina Osan
Performanta obtinuta sîmbata de „U” Remin Deva capata mai mare valoare cu cît team-ul antrenat de Cornel Badulescu a promovat abia în 1999 în Liga Nationala. Ardelencele au produs marea surpriza în „optimile” Challenge Cup, cînd au eliminat formatia rusa Kuban Krasnodar. Sîmbata, la Deva, peste 1.200 de spectatori au umplut tribunele, asteptînd din nou un spectacol din partea favoritelor. Care nu i-au dezamagit nici de aceasta data, cîstigînd fara drept de apel în fata polonezelor de la EB Start Elblag.
Debutul partidei nu a fost tocmai fericit pentru gazde, care s-au vazut conduse în primele minute. Interul Geta Nanita a adus egalarea pentru Remin (4-4, min. 13), iar din acel moment, polonezele parca n-au mai avut nervul din debut. În continuare, singura grija a elevelor lui Cornel Badulescu a fost sa obtina o diferenta cît mai mare de scor. Si au obtinut-o, printr-un joc disciplinat, o aparare agresiva, care a jenat tot timpul principalele piese ale polonezelor, Szklarczuk si Olszewska.
Ultima a fost neutralizata înca de la începutul partidei de centrul Codruta Zavragiu, care a tinut-o om la om pe toata durata partidei. Returul cu EB Start Elblag se va disputa în 23 martie, de la ora 18:00 (ora României). „Nu mergem acolo la plimbare. Stiu ca fetele nu se vor culca pe lauri si nu vor uita ca jucam în cupele europene, unde e posibila orice surpriza”, crede antrenorul Badulescu.
100 de milioane pentru semifinale
Dupa ce pentru accederea în „sferturi”, handbalistele de la „U” Remin Deva au fost recompensate cu o prima totala de 70 de milioane lei, suma va creste la 100 de milioane daca fetele vor ajunge în semifinale. „Suma totala de premiere pentru campania din Challenge Cup este de 400 de milioane, calculata în ideea ca vom cîstiga Cupa”, a declarat presedintele CA, Ioan Ardelean.
Sursa: www.prosport.ro