Se implinesc 149 de ani de la Unirea Principatelor Romane

24 01. 2008, 11:40

Presedintele Traian Basescu a sosit, joi, in jurul orei 11.00, in Piata Unirii din municipiul Iasi, unde au inceput manifestarile prilejuite de implinirea a 149 de ani de la Unirea Principatelor Romane si a trecut in revista garda de onoare, care i-a prezentat onorul.

Basescu a vorbit apoi cu un barbat imbracat in costum de epoca, reprezentandu-l pe Mos Ion Roata, dupa care a urcat pe scena special amneajata in Piata Unirii, unde la scurt timp au sosit si celelalte oficialitati, printre care si premierul Calin Popescu Tariceanu.

La ora transmiterii acestei stiri, primarul Iasiului, social-democratul Gheorghe Nichita, rostea un discurs prin care le ura oaspetilor bun venit in Iasi si sublinia importanta Unirii Principatelor Romane in istoria romanilor.

Cateva sute de persoane se aflau, joi dimineata, in Piata Unirii, din municipiul Iasi, la manifestarilor prilejuite de implinirea a 149 de ani de la Unirea Principatelor Romane, printre acestea fiind simpatizanti PNL, PDL si PSD, care poarta baloane cu insemnele partidelor.

Intreaga piata a fost pregatita de sarbatoare, angajatii Primariei au arborat inca de miercuri seara steaguri tricolore imense pe blocurile care marginesc piata, inclusiv pe spatiile verzi si au adus ghivece imense cu arbusti care au fost amplasate in intreaga piata. De asemenea, zona Pietei Unirii si strazile adiacente au fost curatate si chiar plombate si au fost montate cosuri de gunoi si banci noi. In cursul zilei de miercuri, zona a fost maturata de angajatii firmei de salubritate a orasului la fiecare jumatate de ora.

La Primaria Iasi, joi dimineata a inceput o dezabatere privind evenimentul istoric care a marcat Unirea din 1859, in prezenta liderului social-democrat Ion Iliescu si la care era asteptat si presedintele Traian Basescu.

Â