De ieri, fundasul Forestei se antreneaza sub comanda lui Piturca, transferul urmînd sa fie parafat în curînd. Mai mult ca sigur, se va bate palma pentru un transfer valabil pîna în vara
Înca din vara trecuta, dupa ce Belodedici s-a retras, Steaua a început cautarile pentru acoperirea postului de libero. Printre cei vizati la momentul respectiv a fost si Cristian Schiopu, jucatorul Forestei fiind urmarit la cîteva meciuri chiar de antrenorul Victor Piturca, însa tranzactia s-a amînat, ros-albastrii reusind în toamna sa-l transfere pe Bogdan Nicolae de la Astra.
Cum el nu a impresionat, acomodarea sa în Ghencea fiind destul de anevoioasa, iar compartimentul defensiv a fost slabit în aceasta iarna prin retrogradarea lui Miu la tineret, Piturca a insistat pentru aducerea unui alt fundas, care sa asigure „spatele” în caz ca Baciu sau Radoi, titularii de drept, se accidenteaza sau sînt suspendati. Varianta care i-ar fi convenit managerului a fost Dorel Mutica, discutîndu-se cu Rapid posibilitatea unui schimb cu Danciulescu, însa tratativele nu s-au finalizat, asa ca a revenit în actualitate transferul lui Schiopu.
Conducerea Stelei a avut la finele saptamînii trecute mai multe discutii cu presedintele Forestei, Eugen Hutu, si s-a ajuns la un acord de principiu, astfel încît jucatorul în vîrsta de 28 de ani s-a prezentat ieri dupa-amiaza în Ghencea, participînd la primul sau antrenament în tricoul ros-albastru. În zilele urmatoare vor fi puse la punct si ultimele detalii ale tranzactiei.
Mai mult ca sigur, se va bate palma pentru un transfer valabil pîna în vara. În functie de prestatiile lui Schiopu în acest retur, la sfîrsitul campionatul Piturca va hotarî daca îl va achizitiona definitiv, caz în care ar trebui sa plateasca Forestei în jur de 100.000 de dolari. „Venirea mea la Steaua este un vis devenit realitate. Nu credeam ca mai e posibil, dupa ce tratativele au esuat asta-vara. Ma bucur enorm si nu-mi doresc decît sa joc bine si sa cîstigam titlul de campioni”, a declarat Schiopu.
„Întîi contractul si apoi testele”
Conducerea campioanei Steaua a primit ieri dimineata un fax din partea clubului Samsung Blue Wings, în care asiaticii solicita ca Ionel Danciulescu sa mearga în Coreea si sa sustina timp de trei zile teste medicale. Atacantul a refuzat, asa cum o facuse si atunci cînd se pusese problema ca el sa dea probe de joc.
„Nu cred ca trebuie sa mai demonstrez ca am valoare. Am dat multe goluri în Divizia A si coreenii daca vor sa realizeze schimbul cu Lutu, sa vina la Bucuresti sa semnam contractul. Abia apoi voi da si testele medicale, iar daca, Doamne fereste, nu voi corespunde, contractul va cadea automat”, a declarat Danciulescu.
Nike prezinta noul echipament
Semnat în vara trecuta, contractul dintre Steaua si firma de echipament sportiv Nike va intra în vigoare din luna iunie a acestui an si se va întinde pe durata a trei sezoane. Mîine, începînd cu ora 12:00, la Sala Ronda a hotelului Intercontinental va avea loc o conferinta de presa organizata de Nike, în care va fi prezentat si modelul tricourilor care vor fi purtate de ros-albastri în campionatul urmator.
Luca are entorsa
La antrenamentul de ieri a lipsit Marius Luca, atacantul fiind indisponibil de vinerea trecuta, cînd a suferit o distensie capsulara la genunchiul stîng, un fel de entorsa usoara. Desi atacantului nu i-a fost imobilizat piciorul în ghips, jucatorul are sanse minime de a se reface pîna sîmbata, la Supercupa, asa ca Victor Piturca va avea la dispozitie în meciul contra lui Dinamo doar doi atacanti consacrati, Claudiu Raducanu si Rica Neaga, plus fiul sau, Alexandru, care abia a terminat junioratul.
Sursa: www.prosport.ro