O noapte ploioasă la Minitel a fost cadrul romantic în care fetele s-au retras în casă alături de ispite. Încet-încet, cuplurile s-au retras sub pături şi nu s-a abţinut de la mângăieri sau săruturi furate. Iar imaginile i-au lăsat fără cuvinte pe partenerii lor, în timp ce Bogdan a mai făcut o încercare de a se apăra. ”Nu vreau să mă pronunţ”, a spus logodnicul lui Hannelore, devastat de vestea că ceea ce ei văd are loc în acelaşi timp pe insula fetelor, iar noaptea era abia la început.
Ce vor spune ceilalţi băieţi şi cum se va încheia noaptea la Minitel, telespectatorii pot afla mâine, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediţie ”Insula Iubirii”.