Voicu Poenar, director al Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) din județul Hunedoara, afirma ca Apaserv, societatea de distribuție a apei din Deva polueaza sistematic apele râului Mureș și nu are nici la aceasta ora autorizația necesara gospodaririi apelor, cu toate ca funcționeaza sub noua titulatura de aproape jumatate de an.
În tot acest timp, inspectorii SGA au aplicat amenzi peste amenzi, în valoare de zeci de milioane de lei, ca sa determine societatea sa intre în legalitate. Ultima sancțiune, de 5 milioane de lei a fost aplicata luna trecuta, dar tot fara efect, susține Voicu Poenar.
Reziduuri aruncate direct în Mureș
În afara de faptul ca nu are autorizație de funcționare, SC Apaserv a fost sancționata lunar și pentru depașirea volumului de ape uzate, deversate în Mureș, fara ca apa reziduala colectata din tot orașul, sa fie tratata.
„Apaserv este un abonat permanent al sancțiunilor aplicate pentru aceste abateri și reprezinta o sursa continua de poluare a apelor Mureșului. Stația de epurare a apelor din Deva are o capacitate prea mica de tratare a apei, fața de consumul zilnic. Ce nu se poate trata, se arunca direct în Mureș, lucru care a dus la degradarea calitații apei, dar și la periclitarea vieții acvatice”, mai spune directorul SGA.
Complice la poluare
„Nu înțeleg de ce Primaria Deva nu trage la raspundere conducerea societații și se complace în aceeași stare de delasare. Cum justifica conducerea societații zecile de milioane de lei dați pe amenzi, când Apaserv se confrunta cu probleme financiare atât de grave.
Faptul ca Mureșul este poluat de ani de zile, dar nu se face nimic pentru evitarea unui dezastru ecologic, transforma Primaria Deva în complice la acest fenomen negativ”.
Directori amendați
Voicu Poenar, director al Sistemului de Gospodarire a Apelor din județul Hunedoara, este hotarât ca în aceasta saptamâna sa-i amendeze pe directorii societații comerciale Apaserv Deva, pentru ca nu societatea este de vina pentru tot ceea ce se întâmpla, ci conducerea acesteia.
El mai afirma ca poluarea apelor nu a afectat înca grav sanatatea locuitorilor, pentru ca pe o raza de câțiva kilometri, pe malul Mureșului nu exista nici o gospodarie, în schimb peștele a devenit o raritate.
Poluarea continua
Referitor la acuzația de poluare, Cornel Medrea, director al SC Apaserv Deva, susține ca vinovați sunt consilierii locali care, culmea, faceau parte și din AGA și din Consiliul de Administrație al Apaserv. La fel ca anul trecut, aceștia nu au alocat nici un leu pentru continuarea lucrarilor de marire a capacitații stației de epurare a apei din Deva.
Așa ca poluarea Mureșului continua, pâna când îi trece prin minte vreunui specialist din firma sa faca un proiect, pe baza caruia sa atraga și alte surse de finanțare. Ba mai mult, Cornel Medrea afirma ca „e o mare crima ca Primaria nu da bani pentru continuarea investiției de la stația de epurare”.
Nicolle Ebner [Hunedoreanul]