Satul de sub ape

În anul 1961, satul Secu a fost înghițit de ape. Totul a fost calculat cu grija, astfel încât nici o casa și nici o amintire sa nu tulbure liniștea noului lac de acumulare. Era o tragedie necesara atunci.

Lacul avea sa alimenteze cu apa Reșița, cu oamenii și cu uzinele ei. Totul a durat câteva ore. Locuitorii și-au adunat bruma de țoale și de mobila și s-au mutat ceva mai jos, în Târnova. Dar n-au uitat.

Veșnicia
Secu parea a fi un sat de dincolo de timp. Viața se petrecea aici cu încetineala, într-o curgere abia simțita de la zapezile venite din octombrie pâna la dezghețul ce izbucnea prin mai. Pe la începutul veacului douazeci, liniștea satului a început a fi tulburata din vreme în vreme, de țacanitul rar al mocaniței care urca gâfâind pâna la satele din munți.

Batrânii își amintesc ca Secu nu trecea de douazeci de gospodarii, cu salașuri cu tot. Plus o bisericuța de lemn, care nu voia sa îmbatrâneasca nici sub povara zapezilor, nici sub cea a timpului. Din tacerile acelor înalțimi, avea sa se pravaleasca, brusc, sfârșitul. În anii ’70, industrializarea Reșiței a impus o soluție inginereasca perfecta: mutarea satului. Cu greu, oamenii s-au mutat. Poveștile, însa, au ramas.

Lacul vrajit
Lacul rasarit la Secu, din apele râului Bârzava, alimenteaza acum Uzina de Apa a Reșiței. El are o lungime de cinci kilometri și o adâncime de peste 40 de metri. Casele care au fost și mocanița care se trudea sa atinga înalțimile au devenit la început amintiri, iar apoi s-au transformat în altceva, poate în povești, poate în vise.

Caci se întâmpla ceva ciudat, uneori, la Secu. Pentru cei care trec cu barca pe deasupra satului, apele devin brusc transparente și doua imagini se deslușesc, aievea, sub valuri: casa padurarului și bisericuța din lemn. Pescarii își fac cruce pentru alungarea diavolului, dar bisericuța nu vrea sa plece nicaieri. Ramâne acolo, la fel de frumoasa ca în vremurile vechi.

Legende
De-a lungul timpului, pe seama lacului de la Secu s-au țesut legende care mai de care mai ciudate. Oamenii spun ca în lac și-ar fi gasit locul monștri marini cu figuri hidoase care din când în când ataca oameni. Alții spun ca au vazut cu ochii lor șerpi uriași.

Cert este însa faptul ca, acolo, la Secu, apele cer mereu vieți de oameni. De-a lungul timpului, mulți au pornit pe lac fara sa se mai întoarca vreodata. Iar cei care asculta murmurul valurilor spun ca, uneori, un ușor dangat de clopot strabate adâncurile, urcând spre lumina.

Case ivite din ape
Acum doi ani, seceta a sorbit aproape o jumatate din lac. Pentru prima oara dupa atâția ani, batrânii locuitori din Secu au vazut cu ochii lor casele îngropate de ape. A fost o întâlnire trista. Oamenii locului își amintesc cum lacul secase atât de mult încât pe unele porțiuni nu mai era strop de apa și se putea trece de pe un mal pe altul ca printr-o vale pe o distanța de mai bine de doi kilometri.

Lacul înghite oameni
Numarul mare al înecurilor în lacul Secu are și o explicație medicala: vara, turiștii încalziți de soarele aspru al muntelui se arunca în apele lacului ca sa se racoreasca. Unii din ei nu știu, însa, ca apa e extrem de rece. Diferența brusca de temperatura poate declanșa foarte ușor un infarct.

Horațiu Ardelean
[Banateanul]