Sarah Wayne Callies

– Sarah, cum este să lucrezi într-o echipă în care majoritatea actorilor sînt bărbaţi?
Personajul meu, Sara Tancredi, este o femeie care lucrează într-un mediu destul de ostil. Gîndeşte-te cum e să fii zilnic în mijlocul a 50 sau 70 de bărbaţi, majoritatea deţinuţi foarte periculoşi şi fără scrupule. Pentru mine însă, lucrurile stau altfel, pentru că am în jurul meu oameni extraordinari, adevăraţi gentlemani, de care m-am ataşat foarte mult. Fără ei, ar fi mult mai plictisitor şi mai greu.

– Sînt mai atenţi atunci cînd eşti tu de faţă?
Nu neapărat. Dacă e vreunul care înjură mai mult ca mine, îl provoc acum! Eu am crescut înconjurată de mulţi fraţi şi am fost destul de băieţoasă. Aşa că nu mă deranjează discuţiile lor. Sîntem toţi foarte deschişi. E drept că, uneori, cînd colegii mei încep să-şi povestească ultimele cuceriri, îi sărut pe obraz şi mă retrag.

– Cum a fost să filmezi într-o închisoare veritabilă?
Uneori, mă gîndesc că închisoarea Joliet, unde am filmat prima serie, este adevărata vedetă a serialului. Dacă am fi fost nevoiţi să lucrăm într-un platou, cred că nu am fi avut parte de aceeaşi atmosferă. De exemplu, Dominic filmează chiar în celula lui John Wayne Gacy (n.r. un celebru criminal în serie). Pe podea, într-un colţ, este gravat: ”Niciodată nu este prea tîrziu să te îndrepţi”. Iar asta spune foarte multe despre omul care şi-a ispăşit pedeapsa în acea celulă, în viaţa reală. Apoi, în bibliotecă – pentru că şi închisorile au aşa ceva – poţi vedea zgîriat pe perete: ”Foloseşte timpul în favoarea ta!” şi poate că un scenograf nu s-ar fi gîndit la astfel de detalii atît de veridice.

– Cum a fost prima zi de filmare pe platourile ”Prison Break”?
Îmi amintesc că am sosit toţi la Joliet şi eram foarte tăcuţi. Trăiam aceeaşi senzaţie pe care o ai cînd intri într-o biserică, de exemplu. Cu siguranţă nu este un loc sfînt, însă nu este nici un platou de filmare. Este un loc în care persoane reale şi-au pierdut speranţa, s-au transformat în animale uitînd că sînt oameni şi, în cele din urmă, şi-au pierdut vieţile.

– ”Prison Break” este, în primul rînd, un serial despre evadare. Ce alte teme se regăsesc în această poveste?
Cred că este şi un film despre disperare. De la un episod la altul, afli tot mai multe despre viaţa fiecărui personaj, întîmplări care le conturează personalitatea. Atunci înţelegi că fiecare dintre ei se află pe marginea prăpastiei. Şi aşa apare întrebarea: ce faci atunci cînd, pentru a obţine ceea ce doreşti, trebuie să treci prin întîmplări extreme?

– Te-a inspirat cineva atunci cînd ai început să-ţi construieşti personajul?
Da. Am stat de vorbă cu un medic care lucrează în penitenciarul Statesville, l-am vizitat la locul de muncă şi mi-a explicat care sînt particularităţile unui medic de închisoare. Mi-a spus că, în închisoare, abilităţile unui medic de a pune corect diagnosticul sînt vitale pentru că deţinuţii mint constant. Sînt trei modalităţi prin care poţi scăpa de închisoare. Poţi muri, te poţi folosi de sistemul juridic – ceea ce majoritatea oamenilor nu-şi permit – sau poţi fi transferat într-un spital, dacă se dovedeşte că ai nevoie de îngrijiri speciale. Aşa că deţinuţii inventează tot felul de simptome pentru a-i păcăli pe medici.

– Foarte mulţi telespectatori îşi doresc să vadă o poveste de dragoste între Michael şi Sara.
Să-ţi dau un exemplu. ”Rămăşiţele zilei” este o poveste de dragoste cu adevărat puternică, o poveste cu doi oameni care aproape că nu se ating niciodată. Iar eu cred că poţi transmite foarte multă pasiune şi dorinţă chiar şi fără să te săruţi. Aşa se întîmplă şi cu personajul meu şi cel al lui Wentworth. Asta mă face, cred, singura femeie care nu-şi doreşte să-l sărute pe Wentworth Miller. Lăsînd gluma la o parte, cu siguranţă scenariştii vor găsi un echilibru între intriga pe care şi-au propus-o ei şi ceea ce vrea să vadă publicul.

©™ 2007 Twentieth Century Fox