Șapte idei de biblioteci pentru o cameră plină de povești
Funcțională și elegantă, așa ar trebui să fie biblioteca viselor tale. În rândurile de mai jos îți vom da câteva idei pentru a alege și a instala o bibliotecă superbă și plină de povești.
- Bibliotecă de la perete la perete
O bibliotecă de la perete în perete și din podea până în tavan. Aceste tipuri de biblioteci sunt perfecte dacă ai o colecție mare de cărți. Rafturile deschise devin afișaje autentice în care poți plasa cărțile în ordine alfabetică, pe edituri, pe perioade, de stiluri literare sau chiar pe culori.
Reține totuți că cele mai grele cărți trebuie așezate pe rafturile inferioare. De asemenea, este esențial să existe un compromis între dimensiunea raftului și grosimea acestuia: cu cât raftul este mai lung, cu atât este mai mare riscul ca acesta să se rupă în jumătate din cauza greutății cărților și cu atât este mai important să alegi grosimea potrivită.
Pe de altă parte, datorită dimensiunii și prezenței lor mari, aceste rafturi devin adesea centrul atenției în camerele de zi. Cheia pentru crearea unui mediu armonios și evitarea contrastelor nedorite este alegerea culorilor precum albul sau, în caz contrar, vopsirea bibliotecii în același ton cu pereții.
- Bibliotecă modulară
Dacă vrei să ai o bibliotecă care îți permite o anumită libertate de mișcare, atunci pariază întotdeauna pe cele modulare. Poți regla înălțimea rafturilor, poți adăuga mai multe sau mai puține rafturi dacă vezi că ai suficient spațiu pentru a-ți așeza cărțile și, în funcție de modelul pe care îl alegi, vei avea și opțiunea de a adăuga noi module. Ideal pentru viața modernă!
- Bibliotecă în stil vitrină
În afară de faptul că protejează cărțile de praf, bibliotecile în stil vitrină sunt, de asemenea, foarte funcționale, din moment ce se poate utiliza interiorul ușilor din lemn pentru a stoca tot ceea ce nu vrei să fie văzut, lâsând la vedere ce vrei să expui în spatele ușilor din sticlă. În plus, aerul de epocă al acestei biblioteci îi conferă o aură romantică extrem de confortabilă sufrageriei și oricărei camere în care o așezi.
- Camera de zi separată de dormitor printr-o bibliotecă
Dacă locuiești într-o garsonieră sau un apartament în care dormitorul și sufrageria fac parte din același spațiu sau dacă vrei să separi camera de zi de sufragerie fără a fi nevoie să recurgi la lucrări scumpe, îți propunem o idee minunată: utilizează o bibliotecă ca separator de cameră. Este o soluție eficientă atât din punct de vedere estetic, cât și spațial și vei câștiga un nou colț pentru a plasa cărțile preferate. Doi in unu!
- Bibliotecă metalică în stil industrial
Stilul metalic, cunoscut și sub denumirea de industrial, a devenit un reper în decor. Folosit cu ușurință, creează spații pline de stil și caracter. Într-un living, de exemplu, o bibliotecă cu o structură metalică aduce un plus de prospețime foarte casual spațiului. În plus, poți alege rafturi de diferite înălțimi, ca efectul optic să fie și mai captivant și să îți permită să te joci cu diferite elemente: cărți, plante, vaze, tablouri… Perfect dacă nu ai multe cărți.
- Cameră de zi cu bibliotecă sub fereastră
Dacă nu ai o colecție foarte extinsă de cărți, îți recomandăm să alegi o mobilă joasă cu rafturi deschise, plasată strategic lângă colțul tău de lectură. În acest fel, vei avea la îndemână comorile tale prețioase și vei citi într-o zonă plină de farmec. Pentru a completa aspectul, adaugă elemente precum plante, lumânări sau suporturi de lumânări pe raftul superior.
Vrei mai multe idei? Ce zici de transformarea raftului într-o bancă sub fereastră cu depozitare interioară pentru păstrarea cărților? Decorează zona de relaxare cu perne și o pătură și nu vei avea nevoie de un alt colț de lectură!
- Bibliotecă cu scară
Ai visat întotdeauna să ai una dintre acele librării pe care le vedem doar în filme sau în marile biblioteci ale lumii? Cu rânduri și rânduri de cărți care par să se extindă la infinit… Te înțelegem! Din păcate, casele noastre tind să aibă spații mai mici, dar poți opta oricând pentru o bibliotecă din podea până în tavan și poți plasa o scară care îți va permite să accesezi ultimele rafturi cu un confort total.