Săptămîna spaţiului

Printre stele

Documentarul se aventurează peste luminoasa planetă Venus către Mercur, o planeta mică formată, în cea mai mare parte, din fier şi care se presupune a fi o rămăşiţă dintr-o planetă mai mare. Marte este planeta extremelor: cu tornade, vulcani şi canioane ce nu seamănă cu nimic din ce există pe Pămînt, în timp ce permanenta furtună roşie de pe Jupiter are o suprafaţă de trei ori mai mare decît cea a Pămîntului şi durează de sute de ani.

Pe Titan, luna planetei Saturn, găsim un peisaj ce seamănă mult cu cel de pe Pămînt, însă rîurile, lacurile şi oceanele nu sînt formate din apă, ci din metan lichid. Ar putea exista viaţă aici? La o distanţă de peste 90 de trilioane de kilometri de Pămînt, în sistemul Epsilon Eridani, inele spectaculoase de praf şi gheaţă imită formarea sistemului nostru solar în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

Şi mai departe, se află steaua Gliese 581, care are o vîrstă asemănătoare cu cea a Soarelui şi o planetă situată la distanţa potrivită pentru a putea menţine viaţă pe ea. Iar în norii numiţi Stîlpii Creaţiei, iau naştere stele imense, ce aduc lumină şi poate chiar viaţă în Univers.

Monştrii cosmici

Ceea ce începe ca o explozie cataclismică a unei stele devenind o supernovă dă naştere unuia dintre cele mai misterioase fenomene din Univers: o gaură neagră. Găurile negre au incitat ima­ginaţia, iar industria science fiction le-a văzut ca tuneluri de că­lătorii prin spaţiu şi timp. Nimic nu supravieţuieşte unei găuri negre; forţa gravitaţională îndoaie spaţiul şi timpul, formînd un nod atît de puternic încît absoarbe pînă şi lumina.

125 de miliarde de galaxii compun universul vizibil, fiecare ga­la­xie majoră avînd o gaură nea­gră. Chiar şi galaxia noastră, Calea Lactee, conţine o imensă gaură nea­gră, în centrul său, cu un dia­metru de 50 de milioane de kilo­metri. Ce rol au găurile negre în atra­gerea materiei la un loc în această reţea de gaze şi galaxii? Şi, dat fiind apetitul lor vorace, ce ar putea împiedica o gaură neagră să facă dispărute sisteme solare ca al nostru?

Sfîrşitul Universului

Undeva, într-una din cele mai îndepărtate zone ale spaţiului, are loc o luptă între două forţe atît de mari încît ar putea distruge Univer­sul. Cunoscute sub numele de Materia Neagră şi Energia Neagră, aceste forţe opuse au capacitatea de a decima Universul, atom cu atom. Înainte ca aceste două forţe să fie descoperite, oamenii de ştiinţă dezvoltaseră teoria ”Big Crunch”, conform căreia Universul se va retrage (precum un balon care pierde aer) pînă la dimen­siunea iniţială.

Descoperirea ma­teriei negre şi a energiei negre a dat deoparte această ipoteză. Unii astronomi cred acum că, dacă ma­teria neagră depăşeşte energia nea­gră atunci, pe măsură ce uni­versul se extinde lent, stelele vor apu­ne treptat, rămase fără combus­tibil, ceea ce va duce la un univers rece, fără viaţă.

Alţi cer­cetători au gîndit o ipoteză despre un sfîrşit mult mai violent, în care energia neagră continuă să extindă universul cu o viteză tot mai mare. Fiind mai puternică decît gravitaţia, energia neagră ar distruge totul pînă la particulele fundamentale, chiar pînă la fibrele Universului. Sfîrşitul ar putea avea loc peste 50 de miliarde de ani, însă, între timp, marile progrese ale ştiinţei vor continua să ne modifice concepţia despre cum s-a format Universul şi despre cum va sfîrşi.

Documentar – duminică, 21.00, National Geographic