Sânziana Negru – VJ-iţa care nu crede în bărbaţii mioritici

04 08. 2010, 15:00

S-a născut în Republica Moldova, însă trăieşte în România de
când era mică. Tatăl ei, director de şcoală şi profesor de limba
română, a decis să se mute la Cluj pentru a le oferi Sânzianei şi
fratelui ei o educaţie serioasă. În liceu, a cochetat cu muzica şi
a câştigat proba de talente la Balul Bobocilor. A terminat
Comunicare şi Relaţii publice, însă televiziunea a atras-o mai
tare. Nici modelling-ul nu a fost ocolit, VJ-iţa fiind protagonista
mai multor pictoriale de fashion, dar a pozat şi în ipostaze sexy
pentru o revistă dedicată bărbaţilor.

„De la mama am moştenit calităţile fizice, cu siguranţă. Mă
mândresc cu ea, e o femeie foarte frumoasă, avem o relaţie foarte
deschisă şi încă sunt uşor dependentă de ea. O sun de două-trei ori
pe zi şi e cel mai bun prieten atunci când trebuie să iau o decizie
importantă”, ne mărturiseşte Sânziana. Tânăra de 24 de ani a intrat
în atenţia presei în urmă cu aproape trei ani, când a avut o
relaţie cu Smiley. Cei doi încă mai păstrează legătura:
„Bineînţeles că ne mai vorbim, suntem oameni civilizaţi şi educaţi,
ar fi absurd să ne ignorăm. Am ştiut amândoi să lăsăm loc de bună
ziua”. Iar, mai nou, tot presa a „cuplat-o” în această primăvară cu
iubitul Ilincăi Vandici, Ciprian Marica, când cei doi trebuia să
fie naşii de botez ai fetiţei Lisei, ex-Wassabi. „Din câte am
înţeles, el nu a putut ajunge la botez şi am fost doar eu naşa
fetiţei. În ciuda a celor ce s-au scris, nu-l cunosc nici măcar din
vedere pe Ciprian”.

Se pare că bărbaţii din România au cam dezamăgit-o pe VJ-iţa de
la Music Channel. Pe pagina sa de Facebook, Sânziana a scris că 80%
dintre bărbaţii din România sunt nişte mitocani. „Sunt uşor
dezamăgită de bărbaţii de la noi, fără să mă refer neapărat la o
relaţie. Sunt bărbaţii de care te loveşti zilnic, cunoştinţe,
oameni cu care interacţionezi permanent sau întâmplător”, ne-a
precizat bruneta. Până când îşi va schimba părerea despre populaţia
masculină a ţării, Sânziana se pregăteşte de vacanţă. Destinaţiile
alese sunt Londra şi Chişinău, la bunici.