“Categoric e mai multă acţiune, pentru că evenimentele sunt în plină desfăşurare. Ritmul în care se derulează programul de ştiri de la prânz e mult mai alert decât cel din cursul serii”, ne-a declarat Sanda.
Întoarsă de curând din Ţara Galilor, la summit-ul NATO, Sanda Nicola ne-a spus câte ceva despre această experienţă. “A fost a treia oară când am participat la un eveniment de asemenea amploare şi sper din tot sufletul că n-a fost ultima dată. Cred că telespectatorii ştiu deja cât de mult îmi place să transmit în direct, mai ales când e vorba de corespondenţa externă.
Corespondenţa e marea mea pasiune în televiziune, dar asta nu înseamnă că în studio nu am parte de adrenalină şi provocări. Sunt norocoasă, pentru că pot să fac şi teren şi studio”.