Sanda Nicola preferă la desert ciocolata de casă

De: Cătălina Matei / 26.10.2014, 07:00
Sanda Nicola preferă la desert ciocolata de casă
Sanda Nicola, prezentatoare Ştirilor Digi 24 ne-a dezvăluit preferinţele sale în materie de cărţi, filme, muzică şi mâncare.


Dimineaţa perfectă: E sâmbătă, mă trezesc pe la 9.00, sub plapumă e cald, în casă e miros de cafea proaspătă, mă ridic leneşă din pat, trag draperiile şi constat că tocmai a nins. Mănânc repede ceva, mă îmbrac bine şi ies afară să mă bucur de prima zăpadă a iernii.

Carte preferată: „O sută şaptezeci şi cinci de minute la Mizil” de Geo Bogza.

Film preferat: „The Last Station” (2009), despre ultimul an de viaţă al scriitorului rus Lev Tolstoi.

dinastia tudorilor
Serial: „Dinastia Tudorilor„.


Actor/actriţă: Jim Carrey, un actor incredibil de talentat, capabil să joace impecabil şi comedie şi dramă. Helen Mirren, dintre puţinele actriţe cărora le sporeşte şi şarmul personal şi cota de piaţă, pe măsură ce înaintează în vârstă.

Cântăreaţa preferată: Lila Downs, originară din Mexic.

Mâncare: Am o mare slăbiciune pentru ciocolata de casă şi salamul de biscuiţi. Făceam des, împreună cu sora mea, pe vremea „ailaltă”.


Maşină: Seat Leon, varianta sport-up.


Oraş: Beirut, unde Islamul şi Creştinismul trăiesc laolaltă fără să se agreseze, unde miroase a Orient şi Occident în egală măsură.

Parfum: Chanel – „Allure”

Designer: Roberto Cavalli


Sportul preferat sau practicat: Volei am practicat în gimnaziu şi liceu. Acum, însă, joc foarte rar. îmi place foarte mult să înot.

Vacanţa ideală: Locul contează prea puţin. Important e să nu mă intereseze cât e ceasul, să râd mult, să înot şi să dansez în fiecare zi.