Dinamo si FC Arges au început deja sa se contreze pe marginea împartirii banilor de pe urma asteptatului transfer al lui Vali Nastase la Genoa Între Dinamo si FC Arges mocneste în aceste zile o stare conflictuala. Diferendul dintre cele doua cluburi, care e la un pas sa explodeze, porneste de la asteptata plecare în strainatate a lui Vali Nastase, aflat în vizorul italienilor de la Genoa. Chiar daca miscarea e blocata pentru moment, fiindca antrenorul Franco Scoglio are acum la dispozitie un lot de 29 de jucatori, dintre care va trebui sa se dispenseze în minimercato de 3 sau 4 nume spre a-i face loc si fundasului român, tranzactia are mari sanse de finalizare în luna ianuarie. În fapt, în momentul în care Nastase a trecut de la Arges la Dinamo pentru 400.000 de dolari, partile au stipulat în contract o clauza potrivit careia, la revînzarea peste hotare, Pitestiul primeste jumatate din suma de transfer, care n-ar trebui sa fie însa mai mica de 1,4 milioane de dolari.
Problema e ca Genoa ar fi dispusa sa achite pentru Nastase doar 900.000 de dolari. Punctul de vedere al „cîinilor” este ca grila cuvenita „violetilor” ar trebui însa sa se calculeze dupa ce din suma totala de transfer s-ar scadea cei 400.000 de dolari achitati „vulturilor” atunci cînd „Pepene” a venit în Capitala.
Asta ar însemna ca FC Arges ar încasa 50 la suta din 500.000 de dolari, adica 250.000 de dolari, varianta respinsa însa din start de conducerea clubului din Trivale. Presedintele Razvan Tunaru a marturisit ca „Dinamo ne-a propus în prima faza sa ne trimita 500.000 de dolari, fiindca ar fi existat o solutie convenabila de vînzare a lui Nastase undeva prin Rusia. N-au mai revenit însa cu nici o noutate, desi era vorba despre o suma acceptabila din punctul nostru de vedere”.
La rîndul sau, seful Consiliului Director, Mihai Georgescu, a precizat ca „avem toata întelegerea pentru Dinamo, dar mai ales pentru jucator. Nu ne-a contactat nimeni pentru a ne anunta despre un eventual transfer. Chiar am vorbit recent cu Vali, care a trecut pe la club. Nici el nu stia ceva sigur. Pîna nu vezi negru pe alb, nu poti sa fii sigur de nimic”.
Oficialul pitestean a completat ca „nu ne vom crampona de clauza de 1,4 milioane de dolari, tinînd cont ca este vorba, totusi, despre un fundas. Putem rediscuta aceasta conditie. În schimb, n-am cunostinta sa existe în acte o prevedere conform careia banii cuveniti Argesului s-ar contabiliza dupa ce se scad cei 400.000 de dolari achitati de Dinamo cînd l-a luat pe Nastase. În discutie este, totusi, o suma foarte importanta si nu ne putem juca, dar trebuie sa recunosc ca n-am studiat cu atentie actele, fiindca în ultima vreme am fost foarte ocupat cu treburile legate de Primarie”.
Sursa:www.prosport.ro