Saltul UIMITOR al unui porc de Guineea a intrat în Cartea Recordurilor (Video)

13 11. 2012, 16:00

Cel mai sprinten porc de Guineea, Truffles, a stabilit un nou record mondial pentru cel mai mare salt – 48 cm -, deși nu mai este tânăr.

Stăpânii lui se temeau că nu va reuși să mai sară ca pe vremuri, având în vedere că recordul său anterior, stabilit în urmă cu patru ani cu o săritură de 30 cm, fusese doborât.

„A fost dificil. Truffles a avut nevoie de 25 de încercări până să reușească să sară 30 cm, dar alt rozător l-a depășit, sărind 45 cm, așa că s-a retras”, a declarat scoțianca Angela Macari, din Rosyth, Fife, a cărei fiice de 14 ani, Chloe, este mama adoptivă a lui Truffles.

„A reînceput antrenamentul și în cele din urmă a reușit să sară 48 cm, în timp ce îl filmam – e fantastic! Truffles are, însă, patru ani, așa că se va retrage definitiv”, a mai spus femeia.

Porcul de Guineea a făcut acest salt pentru a ajunge la mâncarea sa favorită, iar performanța lui va apărea în numărul din 2013 al cărții Guinness World Records.