Deși la Salonul Auto Bucuresti 2014 de la Romaero Băneasa nu vom putea vedea mașinile de la târgurile de profil de la Paris, printre exponate pot fi admirate noul Ford Mondeo, Citroen C4 Cactus, Peugeot 508 facelift, Mercedes Clasa S Coupe sau KIA EV Soul, primul hibrid al casei coreene oferit pe piața din România.
Printre brandurile care expun la Salonul Auto București și Accesorii 2014 se numără Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroen, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, MINI, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Suzuki, Volkswagen. Aproape toate aceste mărci fiind prezente prin dealeri și nu prin importatorii și distribuitorii oficiali. Există, însă, și multe absențe, cele mai notabile fiind Dacia, Audi sau Renault.
În afară de reprezentanții mărcilor auto, vizitatorii mai pot vedea demonstrații aeriene cu avioane de tip YAK 52TW și o expoziție inedită de mașini clasice, Bucharest Classic Car Expo, organizată în parteneriat cu Oldtimer Studio.
Un bilet de intrare costă 20 lei, taxa de parcare este de 10 lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 și 20:00.