Salma Hayek reface o coregrafie a lui Britney Spears. Imaginile au devenit virale
Actrița Salma Hayek a recreat o coregrafie a lui Britney Spears pentru a-și promova noul film, “The Hitman’s Wife’s Bodyguard”. Dansul a devenit viral, lansându-se, cu această ocazie, și o nouă provocare pe internet, #HitmansChallenge, în care participanții imită mișcările de dans celebre ale lui Spears din clipul piesei “Baby One More Time”, lansată în 1998.
Hayek, care a publicat clipul pe pagina sa de Instagram, a lăsat deoparte vestimentațiile sexy cu care și-a obișnuit fanii, optând pentru o ținută sport largă.
Cântecul lui Britney Spears a fost inclus pe coloana sonoră a noului film al actriței, iar mișcările realizate de Hayek sunt o imitație perfectă a coregrafiei lui Spears. ”Va urmăresc toate mișcările”, a scris actrița pe Instagram.
Regizorul a luat în considerare feedback-ul fanilor pentru rolul jucat de Salma Hayek
Hayek joacă alături de actorii Ryan Reynolds și Samuel L. Jackson în continuarea filmului “The Hitman’s Bodyguard”, care a fost lansat în 2017. După o apariție scurtă în filmul original, regizorul Patrick Hughes i-a oferit actriței un rol mai consistent. Personajul său, Sonia Kincaid, a avut succes în rândul fanilor, tot ei cerând un rol mai amplu în noua producție.
“Să vă spun sincer, am fost șocată. Am avut mai multe roluri pentru care am fost sunată și mi s-a spus că sunt cel mai admirat personaj dintr-un anumit film. De foarte, foarte multe ori mi s-a întâmplat acest lucru. Însă este pentru prima dată când mă sună regizorul și îmi spune că va lua în calcul feedback-ul audienței”, a precizat actrița, potrivit Harper’s Bazaar.
CITEȘTE ȘI: Salma Hayek, răvăşitoare în costum de baie!
Salma Hayek, diagnosticată cu COVID-19: ”Medicii m-au implorat să merg la spital”
Trailerul “Eternals”, de Chloe Zhao, cu Angelina Jolie și Salma Hayek, a fost lansat
Foto: Profimedia Images