SAGA Festival: locul unde se aud în exclusivitate, anul acesta, în România Tiësto, Don Diablo, Alan Walker

09 06. 2021, 12:50

SAGA Music Festival, primul eveniment dedicat muzicii electronice din București, va avea loc pe 10, 11 și 12 septembrie, în Parcul Izvor, și pregătește o serie de experiențe de neuitat pentru festivalieri și un line-up format din unii dintre cei mai mari artiști din lume, printre care se numără Tiësto, Don Diablo, Alan Walker și Salvatore Ganacci.

Toți artiștii anunțați încă din luna aprilie pentru prima ediție a festivalului, dar și alte nume mari care urmează să se alăture întregii experiențe SAGA pot fi văzuți în exclusivitate în România în acest an, în cel de-al doilea weekend din septembrie, în București, potrivit unui comunicat remis Apropo de organizatori.

SAGA Festival va anima Capitala cu o serie de show-uri spectaculoase, efecte pirotehnice, design-uri extraordinare și un concept unic în România, potrivit aceleiași surse.

“În ultimele două luni am prezentat un line-up format din superstaruri ale muzicii din întreaga lume, pentru prima dată în București. Totodată, în toată această perioadă, am lucrat intens pentru întregul concept pe care ne dorim să-l prezentăm publicului, totul pentru a aduce o experiență unică și revoluționară în România. Prioritatea noastră a fost întotdeauna reprezentată de fani, cărora ne dorim să le putem insufla prin acest festival, și nu numai, speranță, sentimentul de libertate și de iubire, mai mult ca niciodată. Filosofia ALDA a fost și va rămâne aceea de a pune fanii pe primul loc, iar acest lucru se va întâmpla la SAGA, între 10 și 12 septembrie. Dedicarea noastră, întreaga experiență pe care o avem în muzică și dragostea pentru ceea ce facem vor străluci în aceste zile și vor reda perfect toate lucrurile în care credem și cele pe care le-am creat până în acest moment la nivel mondial și pe care urmează să le aducem în fața publicului. SAGA este doar începutul, multe alte experiențe vor urma și suntem bucuroși și recunoscători că le putem împărtăși cu fanii din România”, a declarat Allan Hardenberg, CEO ALDA.

Line-up-ul include nume sonore, peste 50 de artiști din muzica electronică. Astfel, pe scena principală vor urca Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Mike Williams, Morten, Nervo, Regard, Salvatore Ganacci, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W, iar alți artiști urmează să fie anunțați.

Abonamentele pentru SAGA Festival pot fi achiziționate de pe site-ul sagafestival.com. În această perioadă, prețul abonamentelor este de 399 de lei (Regular) și 899 de lei (VIP).

De asemenea, SAGA și-a unit eforturile cu WWF si Reciclad’Or pentru a încuraja publicul să se implice activ în protejarea biodiversității și să acționeze responsabil pentru reducerea poluării apei, aerului și a risipei de alimente.

CITEȘTE ȘI:

Festivalul ANONIMUL, la a 18-a ediție, între 9 și 15 august, în Deltă; Start pentru înscrieri în competiția de scurtmetraje

Mari colective muzicale și multe surprize la Festivalul Enescu 2021, programat în condiții de siguranță maximă

Electric Castle Special – un alt fel de festival, în august, în Cluj

Foto: Saga Festival