La antrenamentul de ieri, Tofting l-a fixat la pamînt, printr-un procedeu de lupte, pe colegul sau Gronkjaer. „Locul lor e la gradinita, nu la un turneu final”, a declarat un oficial scandinav.
Daca nu e Suedia, e Irlanda, iar daca nu e nici Irlanda, atunci e Danemarca. Scandinavii nu sînt specialisti în box, ca insularii, dar stiu toate secretele luptelor, chit ca ele se numesc wrestling sau catch, si exerseaza serios la antrenamente, spre deliciul fanilor asiatici si spre disperarea selectionerilor.
Danezii, viitorii adversari ai „tricolorilor” în preliminariile Euro 2004, s-au jucat la început. La încalzire, înaintea antrenamentului propriu-zis, îi imitau pe suedezi. Tofting si Gravesen, tartorii lotului pregatit de Morten Olsen, ambii jucatori în Premier League, sareau pe spatele coechipierilor, punîndu-i la pamînt cu procedee specifice luptelor. Nu se multumeau doar sa strecoare în sorturile colegilor cuburi de gheata si sa-i stropeasca din cap pîna-n picioare cu apa. Au exagerat si l-au lovit la ochi pe Gronkjaer. Enervat, acesta s-a dus tinta spre Tofting. Si-a ales gresit însa victima razbunarii sale.
Gronkjaer nu s-a sfiit de ziaristii danezi aflati la marginea terenului. L-a insultat pe Tofting, aruncîndu-se apoi asupra lui. Dar tocmai el a cazut primul, pentru ca rivalul l-a prins de gît si l-a trîntit la pamînt. Loviturile au încetat cîteva zeci de secunde mai tîrziu.
Un martor povesteste: „În prima faza, s-au jucat. Apoi s-au batut în toata regula. Totul s-a petrecut foarte repede, Tofting înfigîndu-si mîinile-n gîtul lui Gronkjaer. Antrenorii au început sa urle: . De-abia atunci Tofting i-a dat drumul”. Vizibil deranjat de incident, unul dintre oficialii danezi, Jim Stjerne-Hansen, a declarat: „Acesti jucatori trebuie sa mearga la gradinita, nu la un Campionat Mondial. Nici acum nu s-au maturizat”.
Sursa: www.prosport.ro