S-a stabilit lotul national de rugby pentru partida cu Olanda
Reprezentanții Federației Române de Rugby (FRR) au anunțat lotul de 22 de jucatori pentru meciul cu Olanda, programat pe 3 martie, la Amsterdam, în cadrul celei de-a treia etape a Cupei Europene a Națiunilor, informeaza site-ul „www.rugby.ro”.
Pentru întîlnirea cu Olanda a fost convocat, în premiera, Iulian Dumitraș (Pontarlier), fiul antrenorului secund al reprezentativei României, Haralambie Dumitraș.
Antrenorul francez al formației României, Bernard Charreyre, a selecționat urmatorii jucatori pentru meciul cu Olanda: Petru Balan (Grenoble), Dragoș Dima (Castres Olympique), Mihai Dumitru (Aurillac), Marius Tincu (La Teste), Razvan Mavrodin (Tarbes-Lannemezan), Ovidiu Tonița (Grenoble), Cristian Petre („U” Ursus Cluj), Razvan Samuil („U” Ursus Cluj), Alexandru Manta (Aurillac), Florin Corodeanu (Aurillac), George Chiriac (Farul Constanța), Alin Petrache (Dinamo Drupo București), Petre Mitu (Aurillac), Lucian Sîrbu (Steaua București), Ionuț Tofan (Steaua București), Roland Vusec (RC Strasbourg), Ioan Teodorescu („U” Ursus Cluj) sau Cristian Lupu (Dinamo Drupo București), Marius Picoiu (Farul Constanța), Vasile Ghioc (Dinamo Drupo București), Romeo Gontineac (Aurillac), Iulian Dumitraș (Pontarlier) și Gabriel Brezoianu (Bordeaux-Begles).
FRR i-a contactat și pe internaționalii Tiberiu Brînza (Rumilly) și Sandu Ciorascu (Auch), însa, din motive diferite, amîndoi au anunțat ca nu pot raspunde afirmativ convocarii la echipa naționala.
Cei zece jucatori care activeaza în campionatul intern se vor reuni luni, la sediul FRR, iar marți este programata plecarea spre Franța. Întîlnirea cu jucatorii din strainatate va avea loc în localitatea Villeneuve d’Asq, situata lînga Lille, unde se va efectua și cantonamentul echipei naționale. Pe data de 1 martie, lotul României va pleca, cu autocarul, spre Amsterdam, unde pe 3 martie, de la ora 16.00, se va disputa partida cu Olanda.
În primele doua etape ale Cupei Europene a Națiunilor, România a învins, pe teren propriu, reprezentativele Portugaliei (44-17) și Spaniei (34-12).
Sursa: www.mediafax.ro