S-a născut prima clonă a unui câine britanic
Stăpâna, Rebecca Smith, în vărstă de 29 de ani, spune că a citit despre un concurs al cărui premiu consta în clonarea animalului de companie și s-a hotărât instantaneu să participe.
„Noi, britanicii, avem un atașament special pentru câini. «Cârnăciorul» meu este un câine foarte special, dar are deja 12 ani și nu va mai fi mult timp lângă mine. Prietenul meu obișnuia să glumească mereu, zicând «Trebuie să o clonăm»”, a spus Rebecca.
„Am trimis câteva înregistrări cu Winnie și am avut surpriza ca noi să fim cei aleși„, a mai spus Rebecca care a mers în Coreea de Sud pentru a asista la nașterea, pe 30 martie, a clonei, pe care a botezat-o Mini Winnie.
Compania care a realizat clonarea, Sooam Biotech speră că sute de alți britanici vor alege să își cloneze animalele de companie, chiar dacă prețul este destul de mare, 60.000 de lire sterline (73.000 de euro).
Totuși, unul dintre creatorii oii Dolly, primul animal clonat, în 1996, se arată sceptic despre clonarea câinilor: „Proprietarii vor fi dezamăgiți. Personalitatea unui câine se datorează modului în care este crescut. Dacă vei cheltui 60.000 de lire pentru clona unui câine, îl vei trata diferit, iar rezultatul va fi o altă personalitate”.
Momentan, Mini Winnie nu poate ajunge în Marea Britanie, din cauza legislației care impune o carantină de șase luni, însă Rebecca primește periodic poze și filme în care poate vedea evoluția sa și intenționează să îi scrie primului ministru britanic pentru a face o excepție în cazul său.