S-a mai spulberat un mit! Cele mai sigure bănci sunt cele germane

03 04. 2012, 17:00

Pentru realizarea topului, economiștii Global Finance au utilizat ratingurile de credit pe termen lung acordate băncilor de cele trei mari agenții de evaluare financiara: Fitch, Moody’s si Standard&Poor’s.

Pe lânga cele din Germania, Olanda și Elveția, în top se mai regăsesc bănci australiene, canadiene, dar și franceze sau asiatice. Mai mult, comparând topul cu cel din anul precedent, observăm că băncile australiene au urcat mult în ierarhie în această perioadă.

KfW, din Germania, ocupă primul loc în topul celor mai sigure bănci din lume, având drept acționar majoritar statul german (cu o cotă de 80%), restul fiind deținut de landurile statale. Statul german are una din cele mai puternice economii ale lumii, având capacitatea financiară de a garanta integral banca, fapt ce a propulsat KfW pe primul loc al clasamentului.

Și Bank Nederlandse Gemmeten (Olanda) este garantată de statul olandez, dar numai în proporție de 50%, restul de 50% fiind deținut de administrația locală.

Deși sistemul bancar elvețian este recunoscut la nivel mondial prin seriozitatea păstrării secretelor și confidențialității datelor financiare ale clienților lor, în primele 10 poziții ale clasamentului se regăsește doar o singură bancă, Zuercher Kantonal Bank, a cărei avere se situează în jurul valorii de 126 miliarde de franci elvețieni.

Iată și primele poziții ale topului „Worls’s 50 safest banks 2012”:

1. KfW – Germania

2. Bank Nederlandse Gemeenten (BNG) – Olanda

3. Zürcher Kantonalbank – Elveția

4. Landwirtschaftliche Rentenbank – Germania

5. Caisse des Dépôts et Consignations(CDC) – Franța

6. egalitate Landeskreditbank Baden-Württemberg Förderbank (L-Bank) – Germania, Nederlandse Waterschapsbank – Olanda

7. Banque et Caisse d’Épargne de l’État – Luxemburg

8. Rabobank Group – Olanda

9. NRW.Bank – Germania

10. Royal Bank of Canada (RBC) – Canada

După cum se observă, Germania deține 4 bănci între primele 10 (de fapt 11, pentru că două se află la egalitate de puncte), fiind urmată de Olanda cu 3, Elveția, Franța, Canada și Luxemburg, cu câte una.