S-a inscaunat Tarina

Apropo.ro / 25.03.2002, 09:22
S-a inscaunat Tarina
Irina Slutkaia a cîstigat ieri la Nagano pentru prima oara în cariera titlul mondial. Michelle Kwan, campioana en titre, a ocupat de-abia locul 2 În Rusia materna, Irina Slutkaia nu este o vedeta. Este sotia unui banal Serghei Miheev si colectioneaza animale împaiate. Conduce un Volkswagen

Irina Slutkaia a cîstigat ieri la Nagano pentru prima oara în cariera titlul mondial. Michelle Kwan, campioana en titre, a ocupat de-abia locul 2

În Rusia materna, Irina Slutkaia nu este o vedeta. Este sotia unui banal Serghei Miheev si colectioneaza animale împaiate. Conduce un Volkswagen Bora si este o fire retrasa, preferînd sa citeasca Bulgakov în loc sa mearga la discoteca. Locuieste într-un bloc modest si merge la cumparaturi la magazinele din cartier. Lumea nu se uita dupa ea curioasa si nici nu-i cere autografe pe strada. Poate ca de acum încolo va începe s-o faca, pentru ca Irina a obtinut la Nagano cea dintîi medalie de aur mondiala.

Pîna ieri, moscovita în vîrsta de 23 de ani traia cu impresia ca deasupra ei pluteste blestemul locului doi, ea ratînd de trei ori titlul de campioana a lumii în fata aceleiasi adversare, americanca Michelle Kwan. Care, la întrecerea din Japonia, a gresit nepermis de mult la programul scurt, usurînd misiunea rivalei europene. 2002 nu a fost anul lui Michelle, ea fiind nevoita sa renunte si la visul olimpic, unde s-a clasat de-abia a treia, în urma compatrioatei ei Sarah Hughes si a Irinei.

Pe treapta a treia a podiumului de la Nagano a urcat reprezentanta tarii gazda, Fumie Suguri. Pentru fata nascuta la Chiba, în ultima zi a anului 1980, medalia de bronz obtinuta în fata propriului public reprezinta cea mai buna clasare într-o competitie internationala. Suguri a cîstigat anul trecut Campionatul celor patru continente, un concurs la care patinatorii europeni nu au luat parte.

Fumie spune ca sportiva pe care o admira cel mai mult este chiar Michelle Kwan, pe care nu credea ca o va ajunge din urma atît de repede. Japoneza marturiseste ca s-a apucat de patinaj din cauza faptului ca tatal ei a lucrat în Alaska, pe vremea cînd sportiva avea cîtiva anisori. „Acolo este foarte frig si, în afara de sporturi de iarna, nu prea aveam ce face”. Este foarte atenta la dieta, desi cîntareste doar 44 de kilograme.

Sursa: www.prosport.ro