Cătălin Radu Tănase
Preferata: Caesar
Uşoară, răcoritoare şi uşor de preparat, salata Caesar este una din preferatele prezentatorului Ştirilor PRO TV din weekend. ”Pentru a o prepara, ai nevoie de salată verde foarte fragedă, un piept de pui, două fileuri de anşoa, crutoane, parmezan şi sos Caesar. Salata se taie tăieţei, se adaugă crutoanele, fileul de anşoa şi sosul Caesar.
Puiul îl las la marinat o zi sau două, într-un amestec de vin alb, piper boabe, rozmarin, boia dulce, puţin cimbru, foi de dafin, cîteva picături de lămîie sau oţet balsamic şi puţin ulei de măsline, în care ţin cufundaţi cîţiva căţei de usturoi.
Astfel pregătit, puiul se frige pe grătar, în timp ce este stropit cu cîteva picături de sos Worcestershire, care îi dă o culoare brună şi un gust uşor înţepător. Cînd se răceşte, se adaugă în salată. La sfîrşit, se pune şi parmezanul ras. Merge de minune cu un vin alb sec sau demisec”.
Andi Moisescu (foto)
Legume proaspete şi
ulei de măsline extravirgin
”Este un fel de mîncare extrem de sănătos, se prepară uşor şi nici nu-ţi încurcă categoria de greutate în care eşti”, afirmă amfitrionul de la ”Apropo TV”. ”Din punctul meu de vedere, orice legumă proaspătă, care n-a fost modificată sau ajutată cu te miri ce substanţe chimice, e binevenită.
De la mine nu lipsesc roşiile, castraveţii, ceapa, ardeii graşi şi salata verde. Ideal ar fi să foloseşti măsline cît mai proaspete, care n-au fost chinuite cu conservanţi. De aici încolo, salata ţine de imaginaţie şi posibilităţi, cu precizarea ca, la final, uleiul să fie extravirgin de măsline, iar sarea şi celelalte condimente cît mai fără E-uri.
Prepararea e foarte simplă. Se caută o sursă de legume sănătoase. Se cumpără legumele. Se spală bine. Se taie în bucăţele potrivite. Se pun într-un bol mare. Se adaugă ulei de măsline, sare şi piper după gust. Se amestecă cu linguri de plastic sau de lemn. Se mănîncă liniştit. Se digeră uşor”.
Monica Dascălu
Deliciu pe pîine neagră
Prezentatoarea Ştirilor PRO TV consumă foarte multe salate: ”Pe lîngă gustul delicios, această salată conţine multe elemente necesare unei alimentaţii sănătoase. Ai nevoie de rucola, roşii, castraveţi, ridichi, ceapă, ardei, telemea, parmezan, puţin ulei de măsline şi lămîie. Frunzele de rucola se spală bine şi se rup cu mîna în bucăţi mai mici. Ardeii, castraveţii, ridichile şi roşiile se spală şi se feliază.
Ceapa se taie rondele subţiri. Toate legumele se pun într-un vas, peste ele se pune telemeaua tăiată cubuleţe şi parmezanul ras, se amestecă bine, se pune sare după gust, puţin ulei de măsline şi se stoarce o jumătate de lămîie. Se serveşte cu pîine neagră”.
Diana Dumitrescu (foto)
Pui, legume şi un strop de ulei
Tocmai a terminat rolul din “Regina”, iar din toamnă o puteţi vedea în primul serial de epocă pe care îl va difuza Acasă TV. Frumoasa actriţă îşi menţine silueta cu ajutorul rolelor, pe care le foloseşte de fiecare dată cînd are puţin timp liber, dar şi cu o dietă sănătoasă.
O salată pe care o preferă se prepară extrem de simplu. Se pun într-o farfurie mare roşii, castraveţi, salată verde, ceapă, măsline, cubuleţe mici de pui sau şuncă presată. Totul se amestecă foarte bine cu un strop de ulei de măsline şi se acreşte cu puţină lămîie. Se serveşte cu brînză rasă deasupra şi totul e un deliciu!
Adela Popescu
Legume rase şi focaccia N-a avut niciodată probleme cu silueta, dar asta nu înseamnă că nu îşi gîndeşte regimul alimentar. Îndrăgita actriţă crede că una dintre cele mai sănătoase salate conţine neapărat iaurt natural. Acesta se amestecă bine cu morcov, măr şi ţelină – toate rase.
Peste această salată se pune extrem de puţină sare şi apoi se serveşte cu focaccia.
Nicoleta Luciu (foto)
Minunata salată cu iaurt
Nicoleta şi-a revenit spectaculos după ce l-a născut pe băieţelul ei cu ajutorul sportului şi al dietei. Acum îşi menţine silueta de vis cu ajutorul unei salate simple. Iată ingredientele-minune: un castravete, 4-5 felii de şuncă, o cutie mică de porumb şi un iaurt.
Se taie castravetele şi şunca în cubuleţe mici, se adaugă porumbul, se amestecă apoi cu iaurt şi se pune şi puţină sare. Poftă bună! Florentina Opriş Frunze şi măsline cu sîmburi Prezentatoarea emisiunii “Sport, dietă şi o vedetă” nu uită niciodată de ingredientele care conţin şi proteine atunci cînd îşi prepară o salată: seminţe de dovleac sau floarea soarelui, nuci şi migdale.
“În fiecare săptămînă, aleg o zi în care mănînc doar salate de diverse feluri pentru a-mi detoxifia organismul şi pentru a obţine vitaminele şi mineralele necesare”, spune vedeta Prima TV. Mai mult, ea insistă să folosească doar ulei de măsline fără oţet.
“Adaug şi măsline negre, pe care le consum cu tot cu sîmburi. În acest fel, pereţii stomacului au parte de o
Bebeluşa Oana Ioniţă
O salată mare şi mult dans
Oana ar alege la orice oră dintr-o vară fierbinte o salată completă: roşii, ridichi, salată verde, brînză de vaci proaspătă, castraveţi, ceapă, ulei de măsline, sare şi oţet de mere. “În felul acesta, îţi iei o adevărată porţie de sănătate!”, ne asigură ea. Bebeluşa blondă de la “Cronica cîrcotaşilor” spune că o asemenea specialitate sănătoasă combinată cu mult, mult dans o ajută să-şi menţină silueta pe care şi-o doreşte.
Gabriela Cristea
cultivă busuioc în jardiniere
Gazda reality show-ului ”Noră pentru mama” de la Kanal D a adus savoarea reţetelor testate în vacanţe şi în bucătăria ei: ”Busuiocul este secretul salatelor mele, pe care îl folosesc uneori chiar şi în mîncăruri. De aceea, nu-mi lipseşte din jardiniere”.
Cum deja s-a dat startul mersului la plajă, Gabi le recomandă celor care doresc să mai slăbească o cură cu salate. O reţetă rapidă şi dietetică e cea cu salată verde şi o mînă de frunze de busuioc proaspăt, peste care se adaugă cubuleţe de mozzarella şi o vinegretă obţinută din zeamă de lămîie, ulei de măsline, piper, sare şi frunze de salvie. Se adaugă şi “puţin suflet” şi se serveşte imediat.
Oana Zăvoranu (foto)
Culoare, chiar şi în salate!
Cu toate că Oana Zăvoranu nu are nevoie de nici o cură de slăbire, salatele se regăsesc din belşug în meniul ei de vară. Uşoară, rapidă şi plină de vitamine, salata curcubeu este la îndemîna “diavoliţei” de la Kanal D, mai ales pentru că “pot să improvizez cît vreau, cu condiţia să-mi iasă curcubeul de culori”.
Iată şi de unde provine paleta coloristică: jumătăţi de roşii cherry, roşii şi galbene, jumătăţi de boabe de struguri fără seminţe, albi sau negri, diverse frunze de salată verde, frunze proaspete de mentă, busuioc, cubuleţe de morcov, cubuleţe de brînză şi stafide mari înmuiate în oţet balsamic.
La acest amalgam de culori şi arome se adaugă ulei de măsline extravirgin, sare, piper negru proaspăt măcinat şi o ploaie de seminţe de pin.
Leonard Miron
Reţetă la standarde britanice
Face naveta Anglia – România săptămînal pentru emisiunile de la TVR 1 “Miezul zilei” şi “Reţetă pentru siluetă”. Iată de ce ni se pare justificată mărturisirea lui: “Salata pe care v-o sugerez este «furată» din meniul first class al British Airways pe cursele lungi şi poartă semnătura celebrului bucătar Gordon Ramsay”.
Aşadar, salata “de import” se prepară din orez brun fiert şi răcit, ţelină rasă, morcov ras, ceapă roşie (rondele), boabe de porumb şi de fasole roşie, stropite cu un sos din ulei de măsline, suc de lămîie verde, miere, coriandru tocat, sare şi piper.
Se adaugă frunze mixte de salată, ton din conservă şi frunze de mentă proaspătă. Salata se serveşte după ce a stat la rece 2-3 ore şi devine un festin alături de un pahar de vin alb demisec.
Răzvan Popescu (foto)
La dietă înainte, cu salată verde!
De trei luni încoace, matinalul de la Radio 21 combină mersul la sală cu regimul alimentar Fibrio. Rezultatul: a pierdut deja 16 kg şi, per total, 40 kg de cînd s-a reapucat de slăbit. Preparatul lui preferat este pieptul de pui cu ghimbir, ciuperci la grătar şi salată verde.
Dar, de cînd a dat căldura, salata ţărănească Fibrio e de bază, preparată din salată verde, salată iceberg, roşii, castraveţi, ardei gras, ceapă roşie, telemea de capră, măsline, focaccia cu indice glicemic scăzut. Se asezonează cu sare, piper, lămîie după gust şi o picătură de ulei de măsline.
Andreea Perju
Rucola pentru
Fata marinarului
Interpreta Verei din serialul de la Antena 1 este adepta alimentaţiei sănătoase, combinată cu multă mişcare. Aşa că salatele fac parte din meniul ei zilnic: ”Am o salată pe care o pregătesc constant.
Cu salată radicchio, morcov ras, porumb, ou de prepeliţă, rucola şi multă lămîie. Adaug ulei de măsline, un pic de sare şi piper. Merge foarte bine cu peşte la grătar.
În timpul filmărilor la
Irina Reisler (foto)
Dietetic, dar gustos
Ea însăşi o campioană în lupta cu kilogramele – a slăbit 44 kg, după ce ajunsese la 100 kg, în urma sarcinii -, Irina promovează stilul de viaţă sănătos. Evident, salatele sînt regine.
Fie că e vorba despre salata bavareză (salată verde, mere verzi, ţelină rasă, nuci şi pătrunjel) sau cea de pui şi grapefruit (cubuleţe de piept de pui la grătar şi de grapefruit roz, salată verde, morcov ras, dovlecel ras, coriandru, chimen, cimbru, sare şi zeamă de lămîie), Irina păcăleşte papilele gustative cu o maioneză dietetică.
Se amestecă o linguriţă de muştar cu 2-3 linguriţe de ulei de măsline şi se adaugă un pahar de iaurt degresat. Amestecul se bate cu telul pînă devine un sos alb consistent… şi cu puţine calorii!