Rutierul Marco Pantani a decedat

15 02. 2004, 14:27
Rutierul italian Marco Pantani, fost cîștigator al Turului Franței, în 1998, a fost gasit mort, sîmbata, în camera unui hotel din Rimini, a anunțat poliția locala. Cauza morții sportivului în vîrsta de 34 de ani nu este cunoscuta înca. Agenția "Ansa" noteaza

Rutierul italian Marco Pantani, fost cîștigator al Turului Franței, în 1998, a fost gasit mort, sîmbata, în camera unui hotel din Rimini, a anunțat poliția locala.

Cauza morții sportivului în vîrsta de 34 de ani nu este cunoscuta înca. Agenția „Ansa” noteaza ca în camera lui Pantani au fost gasite mai multe produse farmaceutice, dar ca nu s-a putut stabili înca daca moartea sportivului a survenit pe cale naturala sau în urma unei supradoze de medicamente.

În 1998, Marco Pantani a cîștigat, pe lînga Turul Franței, și Turul Italiei.

Ultima competiție la care a participat sportivul italian a fost Turul Italiei 2003, cînd s-a clasat pe locul 14. Dupa aceea, Pantani s-a internat într-o clinica specializata în tratarea bolilor nervoase și a depresiilor.

La ediția din 2001 a Turului Italiei, Pantani a fost din nou suspectat de dopaj, dupa ce poliția a descoperit în camera sa de hotel mai multe seringi. Suspendat inițial pe o perioada de opt luni, sportivul a fost, în cele din urma, achitat.

Agenția italiana „Ansa” a precizat ca moartea sportivului nu a fost una violenta. Potrivit sursei citate, Pantani a sosit singur la hotel, iar personalul l-a descris ca fiind un om „ciudat și absent”. Portarul hotelului a declarat ca s-a alarmat atunci cînd a vazut ca sportivul nu a coborît pentru a lua cina.

Pantani fusese achitat, în octombrie 2003, de un tribunal din Tione, de acuzația de frauda sportiva, formulata împotriva sa dupa ce a fost depistat pozitiv în timpul ediției din 1999 a Turului Italiei. Atunci, ciclistul a fost exclus de la startul penultimei etape, deoarece un test de sînge a relevat ca sportivul avea un nivel ridicat de hematocrit, superior limitei admise.

Mediafax