Rușii vor program „Rabla” pentru avioane și elicoptere
„Flota aeriană a Rusiei este caracterizată de un număr mare de avioane și elicoptere depășite, mai ales la nivel regional. Practica de succes folosită la implementarea programului de casare de autoturisme poate fi utilizată la reînnoirea flotei aeriene”, se arată în documentul ministerului.
Potrivit proiectului de program, subvenția de la stat pentru casarea unui avion vechi la cumpărarea unuia nou ar trebui să fie egală cu circa 10% din valoarea noii aeronave.
Există totuși prevăzute și limitări: doar aeronavele mai vechi de 15 ani și încă apte de zbor ar urma să fie eligibile pentru program, achizițiile vor fi limitate la avioane din aceeași clasă cu cele casate, iar operatorii aerieni care vor beneficia de sprijinul statului trebuie să fie viabili din punct de vedere fiannciar.