Rusii pun Lada peste Logan

24 10. 2008, 10:56

Primul model Lada fabricat de catre constructorul rus AvtoVAZ, la care Renault detine 25%, pe platforma Logan (B0), va fi lansat pe piata cel mai probabil in 2011 si va avea la baza modelul Logan MCV.

In 2013 uzina AvtoVAZ ar trebui sa produca 1,2 milioane de masini Lada, potrivit publicatiei franceze Le Figaro.

"Numele Lada este foarte cunoscut in Rusia. Daca reusim sa scoatem pe piata un automobil conform cu normele de calitate ale Renault, succesul nostru in Rusia este asigurat", a declarat, pentru Le Figaro, directorul responsabil de calitate in cadrul grupului Renault, Yann Vincent.

Potrivit acestuia, obiectivele companiei pentru piata rusa nu se modifica. Investitiile in modernizarea liniilor de productie vor continua, suma ridicandu-se la circa 220 de milioane de euro.

Mai multe detalii despre noul model Lada, pe Mediafax.ro

Foto: Promotor.ro