Cei care încalcă această lege, care va intra în vigoare de la 1 iulie vor fi amendați cu pânâ la 50.000 de ruble (organizații sau reprezentanți ai acestora) sau până la 2.500 de ruble (persoane particulare).
În cazul în care vor exista contestații la aplicarea legii, aceste vor fi soluționate de un grup de experți.
Potrivit legii, cărțile care coțin înjurături trebuie să aibă inscris un avertisment pe copertă.
Încă nu este clar dacă prevederile legii se aplică și utilizatorilor ruși ai site-urilor internaționale de social media, cum ar fi Twitter sau Facebook.