Ruby şi Dorian Popa, în competiţie la un concurs de muls capre: ”Mie îmi era prea milă”
Rona Hartner, Ruby, Dorian Popa şi Edi Stancu vor face tot posibilul să menţină profitabilă afacerea lui Nea Mărin.
Printre multele sarcini pe care vedetele le vor primi se numără, de această dată, mulsul caprelor. Şi ca să fie sigur că va obţine rezultatele dorite, Nea Mărin decide să organizeze un concurs, astfel că Ruby şi Dorian vor fi în competiţie. Cel care reuşeşte să obţină mai mult lapte este desemnat câştigător.
”Mie îmi e prea milă. Pur şi simplu simt că nu pot să le trag de uger, mă gândesc că le doare. Cum să trag aşa de ele?”, se destăinuie Dorian Popa spre amuzamentul colegilor săi de echipă.
Cum vor reuşi cei doi să-şi ducă la bun sfârşit sarcina primită şi la ce alte provocări vor fi vedetele nevoite să facă faţă, telespectatorii vor vedea în cadrul celei de-a patra ediţie ”Poftiţi la Nea Mărin”, difuzată duminică, luni şi marţi, de la ora 20.00, la Antena 1.