„Amnesia” este piesa cu care Roxen va reprezenta România la ediția de anul acesta, a 65-a, a Eurovision Song Contest.
„Piesa ‘Amnesia’ dă voce stărilor și sentimentelor lui Roxen din ultima perioadă. Este o melodie despre oameni, iubire și voință și dă voce fiecărei persoane care nu a fost auzită până acum, la fel cum reiese și din textul din încheierea ei: ‘For every scream that was not heard’. ‘Amnesia’ are un mesaj plin de emoție, iar ritmul ei dă curaj și puterea de a merge mai departe și a depăși orice obstacol sau frică”, se arată într-un comunicat remis Apropo de TVR.
„Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată”, a declarat Roxen, potrivit aceleiași surse.
Videoclipul, regizat de Bogdan Păun, este centrat pe Roxen și sentimentele sale, portretizate de artiști de dans contemporan. „Povestea din spatele clipului este aceea a unei fete singure, care se luptă cu interiorul ei, cu stările ce-i sunt controlate de mediul exterior. Cu toate că este în permanență înconjurată de temeri, care dețin controlul asupra ei, artista reușește să se elibereze de ele, recâștigă controlul și devine din ce în ce mai puternică și încrezătoare în forțele sale”, potrivit comunicatului.
„„Amnesia” este un cântec puternic, cu un mesaj pe măsură, iar lui Roxen i se potrivește perfect. Suntem puternic afectați de aceste vremuri, oricât am ascunde aceste lucruri. Cred că piesa are un potențial imens, este genul pe care poți să îl placi sau nu, dar nu poți să-l uiți. Pentru noi, urmează o perioada foarte aglomerată, cu filmări pentru postcardul României și live-on-tape, întâlnirea șefilor de delegații și pregătirea show-ului”, subliniază Liana Stanciu, șefa delegației României.
Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet au format juriul care a decis, anul acesta, piesa României pentru Eurovision.
Roxen a început să cânte de la o vârstă fragedă, obținând premii la diverse concursuri locale de talente. Debutul său a fost marcat de colaborarea cu Sickotoy pentru piesa „You Don’t Love Me”, care a ajuns pe primele 10 poziții ale celor mai difuzate cântece la radio atât în topurile din România și Bulgaria și a fost inclusă în playlist-urile radiourilor din Franța, Mexic, Spania, SUA și Turcia.
Single-ul său de debut – „Ce-ți cântă dragostea” – a devenit una dintre cele mai difuzate piese din 2020, dominând topurile timp de 7 săptămâni și însumând peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. Fiind desemnată reprezentantă a României la ediția din 2020 a competiției Eurovision, Roxen a lansat 5 piese pentru selecția națională, piesa „Alcohol You” fiind desemnată câștigătoare. Din cauza pandemiei, competiția Eurovision de anul trecut a fost anulată, dar Roxen a rămas reprezentata României pentru ediția din 2021, de la Rotterdam.
CITEȘTE ȘI: Selecția națională Eurovision 2021 debutează luni
Pro TV lansează emisiunea concurs „Superstar România”, după formatul „Idol”, în toamnă
Cum a fost Ed Sheeran respins categoric la un concurs de talente, la 16 ani
Foto: TVR