Roxana Ciuhulescu își dorește să devină mamă și a doua oară. Vedeta, în vârstă de 35 de ani, spune că acesta a fost cel mai mare vis al său, încă din copilărie.
„Încă de mică am visat să am doi copii și cred că de aia am o mare problemă. Doream doi copii la o diferență de șase ani„, a explicat Roxana.
În ultima vreme, încercările repetate de a rămâne însărcinată pe cale naturală au eșuat, motiv pentru care și-a îndreptat atenția către fertilizarea in vitro.
„Am făcut tratament pentru ovulație, am avut probleme mari. Mâine merg la un centru pentru fertilizare. Eu, de la 18 ani, de când mi-am început viața sexuală, am avut un singur medic. Cineva mi-a recomandat să apelez și la altcineva și așa am ajuns la acest centru de fertilizare și sper să vina barza acum. Am primit o serie de sfaturi să mă îndrept către biserică, eu m-am rugat, sunt credincioasă, dar cred că e bine să verificăm ce se întâmplă fizic. Noi suntem pregătiți pentru un nou copil și sperăm să se întâmple odată„, a povestit ea.