Ronnie Tutt, bateristul lui Elvis Presley, a murit la 83 de ani
Ronnie Tutt, toboșar legendar care a petrecut ani de zile cântând alături de Elvis Presley și a făcut echipă cu alte superstaruri, de la Johnny Cash la Stevie Nicks, a murit. Avea 83 de ani. Într-o postare pe Facebook de duminică, Terie Tutt a scris că tatăl ei a murit acasă înconjurat de familia sa.
Elvis Presley Enterprises a anunțat moartea lui Ronnie Tutt sâmbătă, într-o declarație de presă. Grupul care conduce Graceland a rememorat perioada în care Tutt a cântat împreună cu Elvis și cu trupa TCB, din 1969 până în 1977, alăturându-se formației alcătuite de James Burton pentru show-ul lui Elvis din Las Vegas din 1969 și rămânând cu el până când a murit, în 1977.
Dincolo de Elvis, Tutt a cântat cu unele dintre cele mai mari nume ale muzicii, făcând turnee cu trupa lui Neil Diamond și înregistrând și cântând cu Johnnie Cash, Nicks, Glen Campbell, Kenny Rogers, Elvis Costello, Michael McDonald și mulți alții, se precizează în comunicatul celor de la Elvis Presley Enterprises.
„Pe lângă faptul că a fost un toboșar legendar, el a fost un bun prieten pentru mulți dintre noi aici, la Graceland”, conform aceluiași comunicat. „Ne-am bucurat de fiecare dată când ni s-a alăturat pentru a sărbători săptămâna Elvis, ziua de naștere a lui Elvis și multe alte ocazii speciale. Ronnie a fost un ambasador uimitor în ceea ce privește moștenirea lui Elvis.”
Foto: drummerworld.com
CITEȘTE ȘI: Vedeta de radio Bob Harris spune că Richard Nixon i-a cerut lui Elvis Presley să-l spioneze pe John Lennon