Ronaldo a fost amendat cu 6.000 de euro

09 01. 2004, 00:00
Atacantul brazilian Ronaldo a fost amendat de clubul Real Madrid cu suma de 6.000 de euro, deoarece s-a deplasat, miercuri, fara știrea clubului, la Londra, și a revenit cu întîrziere la antrenamentul de joi al formației sale, informeaza cotidianul "Marca". Potrivit

Atacantul brazilian Ronaldo a fost amendat de clubul Real Madrid cu suma de 6.000 de euro, deoarece s-a deplasat, miercuri, fara știrea clubului, la Londra, și a revenit cu întîrziere la antrenamentul de joi al formației sale, informeaza cotidianul „Marca”.

Potrivit sursei citate, Ronaldo a primit, vineri, o scrisoare din partea conducerii gruparii Real Madrid, prin care era informat ca este amendat pentru încalcarea regulamentului de ordine interioara al clubului.

Potrivit acestui regulament, jucatorii au obligația de a cere permisiunea clubului pentru a se deplasa în afara Madridului sau în strainatate.

Presa engleza a anunțat, joi, ca Ronaldo ar fi dorit sa urmareasca meciul Chelsea-Liverpool, disputat, miercuri, în etapa a XX-a a campionatului Angliei, dar nu a primit permisiunea oficialilor clubului spaniol.

Prezența lui Ronaldo la Londra a relansat în presa locala zvonurile privind un eventual interes al gruparii Chelsea, patronata de rusul Roman Abramovici, pentru cel mai bun marcator din campionatul spaniol.

Fotbalistul brazilian a declarat ca s-a deplasat la Londra pentru o ședința foto pentru una dintre firmele cu care colaboreaza.

Oficialii clubului madrilen au refuzat sa comenteze cazul.

Mediafax