Vedetele noului sezon „Splash! Vedete la apă”, care va începe, în curând, la Antena 1, pot sta liniştite, pentru că doi “salvamari” le vor ţine în permanenţă sub observaţie, cât timp vor evolua în spectaculosul concurs al săriturilor în apă: Romică Ţociu şi Cornel Palade.
“Am fost convocaţi la , în urma unui casting, pentru că am fost consideraţi cei mai frumoşi bărbaţi, peste Vladimir Drăghia şi Bogdan Vlădău. Ştiu să înot dar, din cauza unui accident, m-am cam lăsat la vatră. Am însă lângă mine unul dintre cei mai mari salvamari, un mare înotător – colegii mei care au probleme să se bazeze pe el sau mai bine să sune la SMURD, pentru că ăia vin mai repede decât el – Cornel Palade”, spune Romică Ţociu.
“Marele salvamar” Cornel Palade mărturiseşte că nevoia l-a învăţat să înoate. “N-aveam ce să mâncăm când eram mici şi ne-a aruncat tata în apă, spunându-ne, fiecăruia în parte, . De obicei, nu prea mâncam, pentru că nu prindeam mai nimic. La noi, în apele alea, nu prea creştea peşte. Aşa am învăţat eu să înot”, spune Cornel. Întrebat dacă va urmări îndeaproape o anume vedetă feminină din acest show, Cornel Palade a răspuns că le va urmări pe toate, “pentru că eu nu am discernământ”.