Romeo Diaconescu – Mecanismul Ştirilor PRO TV

Dacă n-ar fi fost revoluţia din ’89, probabil că Romeo ar fi fost inginer-şef într-una dintre uzinele patriei. Cum în acea perioadă era la modă ca tinerii să se facă medici, economişti sau ingineri, şi tînărul bucureştean s-a înscris la o facultate de profil: TCM. La acel moment, era deja ”infestat” cu pasiunea pentru fotografie, insuflată de naşul său. Astfel, în toate vacanţele mergea la Braşov, unde îşi petrecea ore în şir în laboratorul foto al naşului: ”Eram absolut fascinat de camera obscură, de mirosul de revelator, de aparatul de mărit. De la el am învăţat să fac şi să developez fotografii. Apoi, mai tîrziu, am reuşit să-mi improvizez un astfel de laborator foto acasă, la ai mei, într-o boxă îngustă, unde tata îşi ţinea sculele. Îmi strînsesem şi ceva bani şi, astfel, mi-am cumpărat un super aparat la acea vreme, un Zenit. Stăteam cu orele în acea cămăruţă şi ieşeam de acolo aproape sufocat”. Pasiunea sa pentru fotografii l-a scos pe străzile Bucureştiului, în timpul revoluţiei. Pe 21 decembrie 1989, se pregătea să meargă la un concert la Sala Radio. A coborît la staţia de metrou Eroilor şi, cînd a ieşit la suprafaţă, a avut parte de o mostră de revoluţie în direct. Zeci de tancuri şi TAB-uri înconjurau clădirea Radioului. În cele din urmă, a ajuns aproape de Universitate, la scurt timp după ce cîţiva tineri fuseseră călcaţi de TAB-uri. A doua zi, şi-a luat aparatul de fotografiat şi a ieşit pe străzile Bucureştiului. Maşini incendiate, revoluţionari entuziasmaţi, clădirea Bibliotecii distrusă, cartuşe şi presupuşi terorişti… imagini nepublicate, pe care Romeo plănuieşte să le cuprindă într-un album. ”Pe 24 decembrie, revoluţia s-a încheiat pentru mine în momentul în care am văzut un cadavru fără cap. Nu am o fotografie cu acel cadavru pentru că a fost ultimul clişeu şi nu mi-a ieşit la developat. La filmele foto, în general, primul şi ultimul clişeu nu ies. În schimb, mi-a rămas acea imagine îngrozitoare întipărită în minte şi, din acel moment, revoluţia a luat sfîrşit pentru mine”.

Surse… în familie!
Imediat după revoluţie, Romeo a avut de ales: să-şi continue şcoala sau să se apuce de afaceri, ca mai toţi colegii săi. Înaintea unui examen la ”Tehnologia presării la rece”, un coleg de an a venit cu primul număr al ”Evenimentului zilei”, publicaţie la care se angajase. Acel coleg, viitor inginer TCM-ist, era Grigore Cartianu. ”O lună mai tîrziu, în loc să plec la munte, cu gaşca, m-am angajat la ziar. Primul articol? A fost o ştire, care a apărut pe o coloană, despre primul copiator color din Bucureşti. Am fost cel mai fericit! Apoi, am nimerit pe mîna lui Pruteanu, de la care am învăţat multe. Cînd a apărut Canal 31, mulţi colegi au început să plece acolo. În momentul în care a apărut PRO TV, cîteva zile m-am uitat încontinuu la televizor şi apoi am decis că… vreau şi eu!”. Primul an de PRO TV a debutat cu două săptămîni de probă, în care Romeo a avut parte de subiecte ”tari”, multe dintre ele datorate unei surse de încredere… sora lui. ”Un tînăr de 25 de ani căzuse de la etajul 9 şi s-a ales cu cîteva vînătăi. Deşi vecinii au urmărit înmărmuriţi toată scena, familia nu l-a crezut de la bun început. Cînd şi-au dat seama că vorbeşte serios, l-au dus la Urgenţă. Sursa mea din spital era chiar sora mea, Laura, asistentă medicală pe atunci. Ea îmi dădea ponturile şi am avut o sursă bună la Urgenţă mult timp. Acum, Laura este medic oncolog şi urmează să plece din ţară. Revenind la filmare, m-am dus şi am făcut un interviu cu tînărul respectiv, care respecta povestea vecinilor şi era foarte jovial, medicul şi-a făcut cruce, iar apoi am mers şi am făcut reconstituirea căzăturii”.

Ştiri la foc continuu
Timp de patru ani, Romeo a fost un reporter activ. A transmis din mijlocul mineriadelor, dar a fost şi corespondent de război în Iugoslavia. Iar în 2005, cînd papa Ioan Paul al II-lea a murit, Romeo a transmis de la Vatican, unde s-a luptat cu ceilalţi jurnalişti pe fiecare metru pătrat de asfalt din Piaţa San Pietro. După sute de transmisiuni în direct, în 1999, Romeo a trecut la conducerea departamentului social: ”Am lucrat atunci cu patru oameni, iar acum am ajuns să coordonez o echipă de 15 oameni. Am lucrat cu mulţi ucenici, iar acum secţia social s-a unit cu secţia economic, prin urmare am două departamente în grijă. Lucrăm într-un ritm alert, însă o astfel de producţie de ştiri numai aşa se face. Mai ales că ponderea ştirilor de pe social, dintr-un jurnal zilnic, ajunge la 30%. O campanie în care ne-am implicat noi şi cei care lucrează la site-ul PRO TV şi pe care am dus-o la bun sfîrşit este . Şi mă bucur că, în sfîrşit, lucrurile au început să se mişte, că legea care înăspreşte pedepsele pentru cei care maltra­tează animalele a început să fie aplicată”.

Posesor de green card!
În urmă cu cîţiva ani, Romeo a participat la Loteria vizelor pentru SUA. A cîştigat, iar acum este fericitul posesor al unui green card. Pe care însă trebuie să şi-l valideze în fiecare an sau, cu dispensă specială, o dată la doi ani. Aşa că Romeo ajunge, în ultima vreme, în fiecare an în Statele Unite. De altfel, şi Revelionul 2007-2008 l-a sărbătorit tot pe pămînt american.

La al doilea job
Din luna mai, mai precis, Romeo va munci şi în calitate de tătic. “Eu şi iubita mea, Mirela, vom avea o fetiţă, aşa că viaţa mea va trebui reorganizată într-o mare măsură. Sînt un viitor tătic exagerat de grijuliu, dar în acelaşi timp mă simt mult mai împlinit şi mai fericit, dar şi mai responsabil. N-am ratat nici o ecografie. Încă de la prima, am văzut că este foarte activă, iar acum deja începem să-i distingem trăsăturile. Cînd am aflat că Mirela este însărcinată, mi-am dorit foarte tare un băiat. Acum, sînt foarte fericit că o să am o fetiţă!”