Romcomzom x 3 – romance, comedie şi zombi în 3 filme pe care trebuie să le vezi

10 08. 2014, 09:00

Geloşi pe vampiri, transformaţi în adevăraţi Don Juani de seriale precum True Blood sau Twilight, zombii au decis să facă o schimbare de imagine şi să ne arate că au şi ei stofă de cuceritori.

Dovada e imortalizată în trei comedii romantice cu zombi, care aduc un suflu nou în universul prăfuit al morţilor vii, una mai haioasă decât cealaltă.

FIDO

Cu toate că nu este atât de cunoscut, Fido a fost, de fapt, filmul care a dat startul acestei mode, în 2006. Este vorba de un film canadian, cu acţiunea plasată în anii ’50, când Pământul a trecut printr-un nor de praf cosmic, care a făcut ca morţii să se ridice din mormintele lor şi să se răscoale împotriva celor vii. Corporaţia ZomCon a reuşit, însă, să domesticească zombii şi să îi transforme în servitori ai oamenilor. În prim plan o avem pe Carrie Ann Moss, Trinity din Matrix, în rolul unei casnice care se lasă cucerită de un zombi sensibil şi muncitor pe nume Fido, interpretat de Billy Connolly.

Comedia a fost destul de bine primită, ba s-a ales chiar şi cu o mulţime de premii internaţionale, 13 la număr.

Descoperă şi alte filme romcomzom AICI!