Romanul Gianni Lazzaro, bijutierul vedetelor de la Hollywood, revine in tara
Gianni Lazzaro, unul dintre cei mai importanti bijutieri ai pietei mondiale de lux, este un roman de succes plecat din tara de peste 40 de ani.
Renumit pentru creatiile cu diamante si alte pietre pretioase, Gianni Lazzaro a incantat publicul din intreaga lume la Salonul Mondial de bijuterii care a avut loc la Basel, in Elvetia, cu o colectie speciala inspirata din natura, pentru care a folosit diamante coniac, smaralde, rubine, coral.
Pe 26 octombrie, el va veni si in Romania pentru a prezenta colectia „Back to nature”. Vedeta colectiei este un set format din colier, bratara si cercei in valoare de peste 150.000 de euro care va fi purtat, in cadrul vernisajului, de Andreea Marin Banica, gazda evenimentului. La realizarea acestui set au fost folosite doar pietre pretioase: 652 de diamante incolore cu o greutate de 15,25 de carate si 244 de safire multicolore cu o greutate de 233.38 carate.
Gianni Lazzaro este roman
Mara Lazzaro, sotia bijutierului, care se ocupa de marketing, a reusit sa impuna brand-ul Gianni Lazzaro in peste 50 de tari.
Cu o vasta experienta, de peste 30 de ani in prelucrarea diamantelor, romanul al carui nume real este Lazar Marcovici, a fost nascut in Bacau, in 1947.
Pretul unei bijuterii cu diamante create de Gianni Lazaro variaza in functie de valoarea pietrelor incluse si pot fi de la 2.000 de euro la 500.000 de euro sau chiar peste 1 milion de euro.
Lazzaro creeaza bijuterii unicat cu diamante si pietre pretioase colorate
Celebrul creator este printre putinii bijutieri din lume care lucreaza cu pietre pretioase colorate, un stil extravagant, care place celebritatilor feminine, pe care le-a avut mereu cliente fidele: Sophia Loren, Gina Lolobrigida, Heidi Klum si alte vedete de talie internationala.
Atelierul sau se afla in Dusseldorf, Germania, iar acolo nu intra nimeni in afara de cei care realizeaza bijuteriile.