Românul care fost încurajat de Robbie Williams să cânte, pe scena X Factor

De: Alexandra Necsoiu / 22.10.2018, 13:49
Românul care fost încurajat de Robbie Williams să cânte, pe scena X Factor
Marţi seara este una a surprizelor în cadrul celei de-a noua ediţii „X Factor”, difuzată de la ora 20.00 la Antena 1. Un puşti de doar 14 ani uimeşte pe toată lumea în momentul în care arată tuturor mesajul pe care el l-a primit de la celebrul cântăreţ Robbie Williams.

 Eric Arendt are 14 ani şi de 4 ani s-a mutat în Stuttgart cu părinţii lui. Deşi are o vârstă fragedă, el a participat deja la mai multe concursuri importante. Surpriza vieţii sale mărturiseşte că a fost momentul în care a primit un mesaj video de încurajare din partea lui Robbie Williams, înainte de a interpreta piesa acestuia ”Let me entertain you”, pe scena unui mare talent-show din Germania.

”De câte ori îl ascult mi se face pielea de găină. Nici acum nu-mi vine să cred. Este idolul meu şi visez să ajung şi eu un cântăreţ cunoscut”, dezvăluie Eric.

Aceeaşi piesă o interpretează şi pe scena „X Factor”, unde telespectatorii îl pot vedea pe Eric marţi, de la ora 20.00, la Antena 1, în cadrul celei de-a noua ediţii a show-ului, urmând ca vineri, de la aceeaşi oră sã poartã urmãri ultima ediţie de audiţii a celui de-al optulea sezon „X Factor”. Din luna noiembrie, în fiecare vineri, de la 20:00, Antena 1 va difuza urmatoarea etapã a show-ului – bootcamp-ul.