Un studiu al organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) arata ca, in cazul in care guvernele si societatea civila nu vor lua masuri de combatere a consumului de tutun, peste 8 milioane de fumatori vor muri anual pana in anul 2030.
OMS propune o serie de strategii pentru a-i ajuta pe oameni sa renunte la fumat. Printre acestea se numara avertizarile privind riscurile fumatului, interzicerea reclamelor la tutun si cresterea taxelor pentru aceste produse.
Renuntarea la fumat este dificila, sustin specialistii si cei care vor sa scape de acest viciu. O modalitate de a face mai usor acest proces este aderarea la un grup de suport, intr-un angajament de a renunta la tutun.
In Romania, zilnic se fumeaza peste 5 milioane de pachete de tigari. Insa, unele statistici arata ca 89% dintre fumatorii romani intentioneaza sa reduca numarul tigarilor „arse” sau sa renunte complet la viciu.
Studiul OMS mai arata ca in secolul al XX-lea peste o suta de milioane de decese au fost cauzate de tutun.