Românii au urmărit Summit-ul NATO la PRO TV
Astfel, de luni pînă vineri, audienţa medie a Ştirilor PRO TV de dimineaţă, pe publicul comercial urban,18-49 de ani, a fost de 3,3 puncte de rating, iar cota de piaţă de 35,7%, în timp ce Antena 1 s-a situat pe locul al treilea (după Acasă TV), cu 0,8 puncte de rating şi 8,4 % cotă de piaţă. Cît priveşte Ştirile PRO TV de la ora 13.00, audienţa medie pe publicul comercial urban a fost de 2 puncte, iar cota de piaţă de 16%, în timp ce Antena 1 obţinea pe acelaşi interval orar 1,6 puncte de rating şi 12,9% cotă de piaţă. Ştirile PRO TV de la 19.00 deţin supremaţia pe publicul comercial urban, cu o medie pe întreaga săptămînă de 8,2 puncte de rating şi 27,4% cotă de piaţă. Antena 1 a obţinut în acest timp 3,4 puncte de rating şi 11,2% cotă de piaţă.