România va atinge standardele occidentale peste 50 de ani

05 07. 2007, 11:13
România și Bulgaria mai au nevoie de 45-50 de ani și, respectiv, de 100 de ani pentru a atinge standardele occidentale, potrivit unui studiu efectuat de Universitatea din California (UCLA), citat de Budapest Business Journal în ediția electronica. La cealalta extrema se

România și Bulgaria mai au nevoie de 45-50 de ani și, respectiv, de 100 de ani pentru a atinge standardele occidentale, potrivit unui studiu efectuat de Universitatea din California (UCLA), citat de Budapest Business Journal în ediția electronica.

La cealalta extrema se afla Slovenia care mai are nevoie doar de cinci ani pentru a se alinia standardelor din vestul Europei, dezvaluie studiul american.

Potrivit cercetarii întreprinse de universitatea din Los Angeles, Ungaria și Cehia se afla la o distanța de 30-35 de ani și, respectiv, 25 de ani de atingerea standardelor occidentale.

Studiul dezvaluie, de asemenea, ca UE a alocat statelor din centrul și estul Europei fonduri în valoare de 240 de miliarde de dolari începând cu anul 1989. În prezent productivitatea Ungariei este de 60 la suta din media înregistrata la nivelul UE, potrivit aceluiași studiu.

În anii ’90, salariile din aceste state erau de doar șapte procente din cele platite în Germania și Austria, în prezent crescând la 20 la suta. În vechile state comunitare, 50 la suta dintre angajați lucreaza în întreprinderi mici și mijlocii, în timp ce în Ungaria rata este de 20 la suta și de zece procente în celelalte state din regiune, potrivit studiului UCLA.

Mediafax