Romania, tara tiganilor fara noroc si a tinerilor fara case
„Da-te jos de acolo ca o sa cazi si o sa mori!” striga cu disperarea unui copil care s-a julit la genunchi o tiganca maruntica, cu geaca, pantaloni si par vopsit, prins in coada de cal.
Se uita in sus. Nu prea vede nimic sus ca e intuneric, iar lumina de pe bulevard nu bate pana acolo. Sus e cu siguranta un barbat.
Rade, plange, striga, isi balangane picioarele pe marginea cladirii care adaposteste de toti rau-facatorii Primaria sectorului 5. Din fericire cornisa e destul de lata ca sa nu il lase sa alunece in afara. Nici barbatul nu crede ca vrea sa alunece in afara.
Vrea o casa, atata tot. Nu ca sa stea pe ea, ci ca sa stea in ea si sa nu mai cheme pompieri, salvare sau politie sa-l pazeasca in timp ce face echilibristica. Vrea si el o casa unde sa-si tina copilul, unde sa se intoarca seara de la carat lazi, unde sa asculte manele si sa-si bata linistit nevasta.
Adica sa-si vada de viata lui. Si apoi, nu va mai innebuni pe nimeni de cap ca el nu are si nu poate.
„Da-te jos de acolo ca o sa cazi si o sa mori!”
„Si ce daca?” Ii striga cu un zambet larg, muiat in bautura, un trecator imbracat la costum, cu cravata si cu celular. „Hai, sa-si dea drumuÂ’ca-l prind io”.
Tiganca tace fix o secunda. Apoi, ca la un semn, toti cei care dorm pe trotuar sar in frunte cu ea la cetateanul turmentat.
„Hai, prinde-l, prinde-l tu daca poti”. „Da, pot, daÂ’nu-l prind. Nu-l prind pana nu cade el jos. Dupa ce cade el, il prind”. „DaÂ’de ce sa il prinzi dupa ce cade? Prinde-l acuma”.
Politistii nu se baga in grupul galagios. Pana la urma, un jandarm mai cu frica sefului, il prinde usurel de haina pe barbat. Barbatul simte ca e tras de maneca, de marginea hainei, de guler, de maini, de cap, pana cand nu-si mai poate misca decat picioarele. Ca sa mearga de-a-ndoaselea, cat mai departe.
Tigancile tot nu tac. Injuraturile se transforma din nou in tanguieli, tot mai ascutite, tot mai grave, in urlete, in bocete si in injuraturi.
Barbatul de sus se mai uita din cand in cand la ce se intampla. Incearca sa strige ceva, dar oricum nu-l aude nimeni. N-are decat sa stea acolo. O crede fara rautate. Pur si simplu. N-are de ales decat sa stea acolo. La urma urmei, nu cei de jos ameninta ca se arunca de pe primarie.
„Da-te jos de acolo ca o sa cazi si o sa mori!” Asa a tipat femeia pana cand s-a saturat si ea. Are un copil de alaptat. Lasa ca o sa se dea jos si barbatu-sau cand o veni primaruÂ’. Maine dimineata, la ora audientelor. Si pana atunci nu o sa se arunce omuÂ’ ei ca si-asa n-are ea bani de inmormantare si nici el curaj.
Romania, tara tinerilor fara casa
I-am vazut deseori pe oamenii astia zacand in caldura colcaitoare a trotuarului din spatele primariei sectorului 5. Vor o casa.
Si eu vreau o casa. M-am dus si eu la primarie.
Recunosc, am avut si pile de m-a primit cel care se ocupa de repartitiile locuintelor cu chirii la stat. M-a primit binevoitor, fara programare. M-a poftit langa biroul sau.
Si a inceput cu intrebarile. Nu, nu sunt casatorita, da, am salariu, da, e putin mai mare decat venitul minim pe economie. Nu, nu am nici copii.
Brusc, primesc o privire ascutita si nedumerita: adica, vin la primarie sa cer casa? Pai nu am nici o sansa. Fir-ar pila sa fieÂ…
DECI:
E mai bine sa dormi in strada, sa mananci in strada, sa faci cort in strada, sa vinzi bretele din plastic in strada si sa te urci pe cladirea primariei. Satul de tine cineva o sa-ti dea la un moment dat – daca nu un branci, atunci macar o casa…
Mihaela Carpea