România si Germania vor o implicare ferma a NATO în Afganistan

23 11. 2006, 13:12
Ministri de Externe român si german, Mihai Ungureanu si Frank Walter Steinmeier, au discutat, joi, la Berlin, despre punctele de pe agenda Summit-ului NATO de la Riga, cei doi fiind de acord asupra necesitatii unei implicari mai ferme a statelor membre NATO în operatiunile din

Ministri de Externe român si german, Mihai Ungureanu si Frank Walter Steinmeier, au discutat, joi, la Berlin, despre punctele de pe agenda Summit-ului NATO de la Riga, cei doi fiind de acord asupra necesitatii unei implicari mai ferme a statelor membre NATO în operatiunile din Afganistan.

Potrivit lui Ungureanu, în acest moment succesul operatiunilor din Afganistan poate fi pus în pericol de reticenta unora dintre tarile aliate de a trimite trupe. El a apreciat ca, desi misiunea NATO din aceasta tara a fost decisa prin consens, în fapt numai câteva state NATO participa efectiv la operatiuni.

Mediafax