Romania si Bulgaria vor avea un singur spatiu aerian
Uniunea Europeana a initiat in 2004 proiectul „Cer Unic European” (Single European Sky – SES) pentru a crea un spatiu aerian integrat, prin stabilirea unor norme comune in statele membre.
SES presupune crearea unor „blocuri functionale de spatiu aerian” (FAB) proiectate dincolo de granitele nationale si care au in vedere fluxurile de trafic. Noile criterii de configurare a spatiului vor depinde de necesitatile tehnice si operationale, si nu de granitele geografice.
„Estimam ca utilizatorii spatiului aerian vor beneficia de o reducere totala a distantei de zbor cu aproximativ 1 milion mile/an, reducere care se reflecta in emisii CO2 considerabil reduse, precum si intr-o reducere de combustibil ars de aproximativ 5 milioane euro/an. Asadar, vom avea rute de zbor mai scurte, iar, in final, pasagerii vor experimenta un timp redus de calatorie. Ne asteptam de la operatorii aerieni ca din momentul instituirii FAB-ului reducerile de costuri care se vor face sa se reflecte si in costul biletelor”, a declarat, intr-un comunicat, secretarul de stat al Ministerului de Transporturi Alexandru Nazare.
Citeste mai multe detalii despre spatiul aerian comun al Romaniei si Bulgariei, pe Mediafax