România pe locul șase în Europa la consumul de bere

27 01. 2014, 17:30

Un român trebuie să muncească circa 25 de minute pentru a-și cumpăra un litru de bere, în timp ce un german are nevoie de doar 3,7 minute.

Românii ocupă locul șase în Europa la consumul de bere, cu 90 de litri pe an per locuitor, după cehi, austrieci, germani și polonezi. Media europeană este de 70 de litri, potrivit unui studiu al Ernst&Young.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Vestea proastă este că piața românească s-a contractat cu 8% în primele opt luni ale anului trecut, după creșterea accizelor. Producătorii de bere se declară îngrijorați de posibila evoluție a sectorului berii din România, din cauza creșterilor de acciză care au avut loc atât la începutul anului 2013, cât și la debutul lui 2014, cu 16% și, respectiv, circa 6,5%.

Sectorului berii din România îi corespund 4% din cele două milioane de locuri de muncă generate de sectorul berii la nivelul Europei. Numărul de fabrici de bere din UE este în continuă creștere, ridicându-se în prezent la 4.500, în care sunt incluși jucători globali, regionali, dar și 1.000 de companii mici și medii, precum și mini-berării.

Citeste mai mult: adev.ro/mzv4wg