Nu degeaba romanii sunt considerati unii dintre cei mai buni
informaticieni din lume. Pe langa numarul mare de angajati la
Microsoft, romanii mai sunt cunoscuti pentru ceva: atacurile
informatice.
Romania se afla pe locul al doilea intr-un top al tarilor de
unde sunt lansate astfel de atacuri pentru obtinerea de date,
realizat de Symantec, care afirma ca 21,1 la suta dintre
tentativele inregistrate in lume au originea pe computere din
Romania.
Conform Symantec, in Romania majoritatea tentativelor par a fi
incercari de fraude comerciale. Tara noastra este devansata de
China, cu 28,2 la suta din atacurile asupra computerelor, si este
urmata de Statele Unite, Taiwan si Marea Britanie.
„Capitala spionajului cibernetic mondial” s-a dovedit insa a fi
orasul Shaoxing, din estul Chinei , de unde sunt lansate 21,3 la
suta dintre atacurile inregistrate la nivel mondial, multe dintre
acestea vizand experti in politica de aparare si activisti pentru
drepturile omului, ceea ce sugereaza o posibila implicare a
statului.