Romania necunoscuta agathonilor

Un raport al Societatii Academice Romane privind turismul in Romania mi-a oferit pretextul sa ma apuc sa scriu acest articol. Conform raportului, Romania risca sa piarda definitiv cursa pentru turism in fata vecinilor sai, din mai multe motive: managementul dezastruos, promovarea proasta, neglijarea resururselor naturale si lista poate continua.

Ceea ce am vazut eu in vacanta (si va voi povesti mai jos) nu face altceva decat sa confirme analiza SAR.

Ca in toti anii, si in in acest concediu am preferat sa-mi iau rucsacul si cortul in spinare si sa hoinaresc hai-hui prin tara. Daca 11 luni pe an stau intre patru pereti de beton, prefer ca in cele doua-trei saptamani de relaș sa pun ceva distanta intre mine si civilizatie.

Am constatat, placut surprinsa, ca nu sunt singura care gandesc astfel Insa surprinderea mi-a fost si mai mare in momentul in care, pe carari de munte, am intalnit la un moment dat mai multi straini decat romaniÂ… Mi-am dat seama, atunci, ca traim intr-o tara necunoscuta aghatonilor. O fi bine, o fi rau?

Dar sa o iau cu inceputul. In personalul cu care am plecat, chiar langa noi se aflau doi suedezi, binisor trecuti de 40 de ani, evident, cu rucsaci in dotare. Nu pareau deloc deranjati de mizeria din trenurile lui Mitrea si de fauna ce calatoreste cu ele. Se duceau la Busteni.

„O sa stati la vreun hotel sau la vreo pensiune?” I-am intrebat, uitandu-ma ingrijorata (pentru mine, nu pentru ei), la norii ce se adunau. Au inceput sa rada si mi-au spus ca au corturi bune. Voiau sa urce pe creasta in Bucegi si de acolo mai vedeau. Nu erau prea multumiti de harta pe care o aveau, descarcata de pe net.

La poalele Pietrei Mari, unde ne-am facut tabara, eu si partenerul meu de drum am avut ca vecini de cort doi slovaci foarte tineri. Tocmai fusesera la Cerbul de Aur special pentru seara de folclor, care ii extaziase.

Venisera opt in Romania dar se risipisera care-ncotro: in Cibin, Fagaras, Piatra Mare. Erau suparati ca-si uitasera harta pe undeva si acum nu prea stiau pe ce trasee sa apuce. De fapt, nemultumirea lor era legata de faptul ca in Romania gasesti greu harti montane iar in afara tarii nu gasesti aproape deloc harti cu Muntii Carpati.

I-am primit la harta noastra, si-au notat trasee, ne-au descusut de-a fir-a-par. Dupa Piatra Mare voiau sa merga la Bran, apoi la mare. „Mergem in Vama Veche, am auzit ca acolo este o atmosfera foarte frumoasa, ca sunt multi tineri si muzica buna si este rezervatie marina sau cam asa ceva”, ne-au zis slovacii.

Este, dar tine cineva cont de asta? mi-am zis in gand. Sa vedeti voi ski-jet-uri pe acolo si caluti de mare vanduti pe nimic de pescariÂ…”A fost mult mai frumos inainte, acum s-au mai schimbat lucrurile; din fericire, exista o miscare care militeaza pentru pastrarea zonei asa cum era”. Asta i-a entuziasmat si mai mult.

A doua zi am plecat spre canionul Sapte Scari. Am depasit un grup de belgieni, ne-am salutat cu trei nemti, in canion am dat peste niste irlandeziÂ… Iar la vreo jumatate de ora dupa Sapte Scari, in drumul spre creasta, i-am ajuns din urma pe slovaci, care descoseau doi evrei cum sta treaba cu zidul de securitate.

Ne-am bagat si noi in vorba, curiosi nu de zid ci de prezenta lor acolo. Nu erau evrei de origine romana, cum ne-am fi asteptat, ci evrei-evrei, pensionari, uscati, dar foarte in forma. Ei coborau deja de pe creasta, erau incantati de privelistile vazute si se intorceau la pensiunea din Timisul de Jos in care stateau. Mai fusesera in Bucovina, tot pe la pensiuni si le placuse foarte mult. Se plageau si ei, pesemne ca va dati seama, tot de putinatatea hartilor.

Intalnirile mele cu straini au continuat pe toata durata concediului. Cei pe care i-am intalnit imi spuneau mereu ce natura frumoasa avem, ce munti salbatici, dar ce putin suntem cunoscuti in exterior, cat de greu e sa-ti faci un plan de vacanta in Romania pentru ca nu prea stii ce e de vazut si hartile le gasesti greu.

Nici unul nu mi-a pomenit de Dracula, nu mi-a laudat palmierii lui Agathon, plajele cosmetizate din Mamaia sau hotelurile de cateva stele din mai stiu eu ce zona – ceva similar, dar mult mai de calitate gasesti in alte parti. In schimb, au avut numai cuvinte de lauda pentru pensiunile in care au stat.

Si atunci, e normal sa-ti pui intrebarea: decat sa bagi bani in campanii de promovare a unor produse care, in timp, s-au dovedit a fi greu vandabile sau chiar expirate, nu mai bine promovezi ceva original?

Decat palmieri jalnici nu mai bine brazi falnici? Decat hoteluri de trei stele in care colcaie gandacii si in care dai numai de mutre acre nu mai bine pensiuni curate, cu oameni primitori si preturi acceptabile?

Ma gandeam cate harti turistice s-ar fi putut edita cu banii irositi pe kitsch-urile de palmieri ai lui Agathon? Sau cate trasee in munti ar fi fost remarcate? Cate refugii ar fi fost reparate? Cate campinguri ar fi fost ajutate sa arate mai civilizat?

Dar Romania in care am hoinarit eu si in care m-am intalnit cu strainii care ne ocolesc hotelurile este necunoscuta agathonilor care nu se dau jos din jeep-uri. Locul unde nu poti ajunge cu masina, nu exista. Si daca nu exista, nu aduce profit si nu merita sa-l promovezi.

Asa ca, ani buni de acum incolo, ne vom lauda tot cu Mamaia si Sinaia, vom renova ceea ce merita de fapt daramat si construit altceva in loc, vom promova ceea ce nu se mai cauta.

Asta in vreme ce avem un adevarat paradis langa noi, pe care din varii motive nu-l exploatam.

Iulia Neacsu