Fiecare fotografie analizată a primit un „scor al zâmbetului”, între 0 și 100 de puncte. Astfel, a fost stabilit un indicator al fericirii pentru țările din care proveneau persoanele care apăreau în respectivele imagini. Acest indicator al fericirii recomandă respectivele țări pentru a fi vizitate de turiști.
Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?
Brazilia se află pe primul loc (cu un scor al zâmbetului de 60,8 puncte din 100 posibile), fiind urmată de Nicaragua (59,4 puncte) și Columbia. Pe locurile al patrulea și al cincilea s-au situat Bolivia și Costa Rica. Țara noastră se află pe un onorant loc 19! Deci, lăsați turisții să vină la noi!!!
Nu știm dacă la mijloc se află o campanie de marketing, dar să nu uităm că a 20-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal va avea loc… în Brazilia, între 12 iunie și 13 iulie 2014!
Unele țări europene cunoscute ca destinații turistice s-au situat în partea de jos a clasamentului: Marea Britanie a ocupat locul 66, Franța, locul 75, iar Spania abia a prins locul 80.
Totodată, Thailanda, cunoscută drept „Țara Zâmbetelor”, a ocupat doar locul al 42-lea în acest clasament, la mare distanță de țara vecină, Laos, care s-a situat pe locul al 28-lea.
Pe ultimul loc se află Japonia (4,1 puncte din 100), care s-a situat pe locul 124, după Kuweit și Coreea de Sud.
De altfel, persoanele din Europa de Est zâmbesc mai mult în selfie-uri decât occidentalii, Macedonia aflându-se pe locul al 11-lea, iar Republica Moldova pe locul al 16-lea, acestea fiind urmate la mare distanță de Luxemburg (locul 30) și Irlanda (locul 31).