Romania este egala Campioanei Mondiale
Reprezentativa Romaniei a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat in compania Campioanei Mondiale en-titre, Italia, intr-un meci disputat pe stadionul Letzigrund, din Zurich.
Partida a fost una extrem de spectaculoasa, ambele echipe creandu-si ocazii clare de gol, tricolorii reusind chiar sa domine in unele momente Campioana Mondiala.
Ca si la partida impotriva Frantei, fondul sonor a fost dominat tot de suporterii romani, care au fost prezenti intr-un numar foarte mare, aproximativ 15.000.
Mutu a avut prima ocazie clara de gol in minutul 15, cand a scapat singur cu portarul advers, dar Buffon a reusit sa respinga sutul expediat de acesta.
Dupa doar doua minute, Tamas a expediat un sut bomba din lovitura libera, iar acelasi Buffon a respins in extremis.
In minutul 20, tricolorii au avut cea mai mare ocazie de gol a primei reprize, Chivu a sutat din lovitura libera, iar balonul, deviat de unul dintre fundasii italienii, a nimerit bara portii aceluiasi Buffon
Finalul primei reprize le-a apartinut italienilor, care l-au facut remarcat pe Lobont in doua randuri, la loviturile de cap ale lui Toni.
Acelasi Toni, a reusit sa trimita mingea in plasa portii lui Lobby, dar arbitrul intalnirii a anulat golul, in mod eronat, pe motiv de offside, iar repriza s-a incheiat cu un scor alb.
Repriza secunda a debutat bine pentru noi, iar in minutul 55, in urma unei grave greseli in careu a lui Zambrotta, Mutu a profitat si a trimis mingea sub transversala portii lui Buffon, iar Romania conducea in acel moment Campioana Mondiala cu 1-0.
In minutul 81, arbitrul partidei a dictat lovitura de pedeapsa pentru Romania, dupa ce Panucci l-a tinut in careu pe Daniel Niculae.
Mutu a fost cel care a executat penaltyul, dar Buffon a dovedit inca o data ca este cel mai bun portar din lume, reusind sa pareze sutul atacantului roman.
Partida s-a incheiat la egalitate, scor 1-1, iar in urma acestui rezultat reprezentativa Romaniei pastreaza sanse reale de calificare in sferturile de finala ale competitiei.
Italia: 1. Buffon – 19. Zambrotta, 2. Panucci, 4. Chiellini, 3. Grosso – 16. Camoranesi, 10. De Rossi, 21. Pirlo, 20. Perrotta – 7. Del Piero (inlocuit in minutul 77 de Quagliarella), 9. Toni.
Selectioner: Roberto Donadoni
Romania:1. Lobont, 2. Contra, 4. Tamas, 15. Goian, 3. Rat, 8. Codrea, 6. Radoi (inlocuit in minutul 25 cu Dica – 20), 5. Chivu, 7. Fl. Petre (inlocuit in minutul 59 de Nicolita – 16), 10. Mutu (inlocuit in minutul 88 de Cocis), 21. D. Niculae.
Selectioner: Victor Piturca
Imagine: Mediafax Foto