România a aderat la UE

Îndelungatul proces de aderare a României la Uniunea Europeana, încheiat la 1 ianuarie 2007, poate fi considerat un „thriller de succes”, urmarit cu sufletul la gura ani în șir, iar finalul, ca în orice scenariu de acest gen, a demonstrat ca eroul învinge.

În primul rând, deși nu este cel mai clar definit element al scenariului, eroul pozitiv este inventivul popor român, obișnuit cu greutațile și cu resurse mult limitate. Surprinzator, eroul negativ a fost mult timp și poate înca mai este politicianul român în genere, forța restrictiva și imobila a sistemului, care a preluat nume și înfațișari diferite. Rolurile secundare negative sunt multe de-a lungul acestor ani, dar personajele, interne și externe, își pierd însemnatatea la final, iar imaginea lor concreta ramâne în arhiva istoriei.

Thrillerul s-a încheiat cu o surpriza de proporții, imprevizibila mulți ani: nu numai ca poporul român intra în UE și împlinește „revenirea istorica în familia europeana”, formula clișeu adoptata cu mic, cu mare de toți decidenții care țin discursuri prefabricate. Aliatul sau, ca în orice film de suspans, a fost cel mai improbabil dintre toți: comisarul european pentru Extindere. Este neclar ce resorturi interne sau externe i-au determinat pe unii precum Gunther Verheugen sau, dupa el, pe severul Olli Rehn sa lupte alaturi de România, uneori împotriva, dar spre binele ei, însa românul înca spera ca istoria sa le dea dreptate funcționarilor de la Bruxelles și, în plus, sa arate ca românii sunt un popor de oameni harnici, cinstiți, ospitalieri și inteligenți, nu de hoțomani, purtatori iresponsabili de viruși și șmecherași.

România a intrat în Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, dupa ani și luni de eforturi și rasturnari de situație, aproape fara sa-și dea seama și sa realizeze în totalitate implicațiile aderarii.

Reacțiile, atât în rândul populației, cât și în modul de oglindire de catre mijloacele de presa, sunt printre cele mai antagonice. Daca unii zic „saru’mâna pentru UE”, alții râd în barba imaginându-și cum se va „româniza” peste noapte vechea, stabila și plicticoasa Uniune Europeana.

Și în tot acest timp, Uniunea se gândește cu teama reținuta la cât va avea de lucru, politicienii români își cauta noi domenii de interes și cu toții spera ca lucrurile sa fie atât de simple precum „Hora bucuriei” în zece pași.

Uniunea va constata ca e rândul sau sa treaca cu bine testele pe care, vrând-nevrând, noii membri i le vor scoate în cale. România va fi a șaptea țara din UE ca importanța. Cu o populație de aproape 22 de milioane de locuitori și o suprafața de 238.000 de kilometri patrați, problemele mioritice nu vor fi unele neglijabile.

În primul rând, România este la „hotarele” Uniunii Europene, cum pe vremuri era la hotarele creștinatații, asigurând 2.070 de kilometri de frontiera externa a Uniunii Europene. Și nu sunt cei mai liniștiți kilometri, ci dimpotriva. Granița externa separa UE de „pericolele” orientale sau balcanice, venite dinspre o mare necunoscuta, limitata de conflicte înghețate, sau dinspre Serbia, care mult timp a fost așa-numitul „butoi de pulbere” al Europei.

Mai mult, nici în interiorul acestor frontiere lucrurile nu stau foarte bine, România urmând sa fie, alaturi de Bulgaria, unul din cele mai sarace state membre. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor înregistrat de România în 2005 echivala cu 34% din media Uniunii Europene extinse, cu un punct procentual peste vecinii de la sud de Dunare, potrivit Biroului de statistica al UE, Eurostat. Valorile prezentate de Eurostat sunt calculate în funcție de standardele puterii de cumparare. Acest indicator masoara puterea de cumparare printr-o unitate artificiala, pentru a putea determina nivelul de trai dintr-un anumit stat excluzând influențele valutare. În valori absolute, PIB pe cap de locuitor a fost anul trecut de 3.657 euro în România și de 2.727 euro în Bulgaria, în timp ce media UE era de 23.402 euro.

A șaptea mare țara din Uniunea Europeana dupa numarul locuitorilor, România are o economie ce reprezinta doar 0,7-0,8% din PIB-ul blocului comunitar. PIB total al UE a fost, anul trecut, de 10.847 miliarde de euro, în timp ce România a consemnat un PIB de 79 miliarde de euro, iar Bulgaria de 21 de miliarde de euro, potrivit Eurostat. Cea mai mare economie din UE, Germania, a avut un PIB de 2.241 miliarde de euro.

Dar moralul ramâne ridicat, cel puțin declarativ, în instituțiile statului român. Textul e același: economia româneasca este mult mai dinamica decât a vechilor state membre UE, România are cea mai mare creștere economica din Europa, de aproape 8 la suta, iar leul s-a întarit în raport cu euro.

Copilul-minune România a facut într-un an ce n-a putut în șase. Deși negocierile au fost deschise oficial în 2000, de-abia în ultimul an cuvântul de ordine a fost pentru toți, la putere și în opoziție, „reformam ca nu ne primește UE”. Și temeri au existat, hopul principal fiind ratificarea Tratatului de Aderare, procedura care putea bloca tehnic ușile deschise politic de UE. În paralel, România a devenit observator activ în UE și a stat la aceeași masa cu mai marii vremii, s-a înfierbântat pe teme de interes pentru ea și s-a îngrozit când a înțeles ca de-acum va trebui sa știe despre orice și sa jongleze continuu, în timp ce este aruncata în sus de trambulinele problemelor europene.

În plus, 2006 a însemnat și numeroase probleme de imagine pentru România. Iminența aderarii la UE a determinat statele membre sa se gândeasca serios ce pot face cu românii. Opțiunea acceptarii lor fara restricții, oricât de logica ar fi parut pentru liderii europeni, nu a fost întotdeauna posibila. Opinia publica și-a spus punctul de vedere, uneori cu voce suficient de puternica pentru a nu fi ignorata. Și s-a ajuns la adevarate crize de imagine, românii fiind definiți prin tarele lor – romi asociali, obiceiuri barbare și de neînțeles, armate de viruși care de-abia așteapta sa se înfrupte din organismele robuste și neprotejate ale europenilor, copii de cumparat, bolnavi umiliți și uitați.

Și daca Bruxelles-ul nu este foarte sensibil la opinii și descrieri de culoare, în schimb reacționeaza prompt în fața faptelor.

Ca stat membru UE, România are de desemnat reprezentanți în majoritatea instituțiilor comunitare. Și prima încercare, cu cea mai mare vizibilitate, a fost un eșec recunoscut aproape fațiș de toate parțile implicate. Comisarul european anunțat, Varujan Vosganian, nu a corespuns. Dar asta e, lumea merge înainte, totul e bine când se termina cu bine și, deci, avem un comisar pentru doi ani, în persoana lui Leonard Orban.

În afara de asta, România își va alege 35 de europarlamentari din totalul de 785, va avea 14 voturi din cele 345 ale Consiliului European, 15 reprezentanți în Comitetul Regiunilor, 15 în Comitetul Economic și Social European, un judecator la Curtea Europeana de Justiție și unul la Tribunalul de Prima Instanța, un membru la Curtea Europeana de Audit. Guvernatorul BNR va deveni membru al Consiliului General al Bancii Centrale Europene, dar nu va intra în structura de decizie pâna ce România nu va adopta moneda euro. De asemenea, România va participa la Banca Europeana de Investiții.

Și în plus, în a doua jumatate a anului 2019, România va asigura pentru prima data președinția semestriala a Uniunii Europene.

Anii urmatori vor testa gradul real de pregatire a clasei politice românești, care pâna acum a lasat greul pe umerii contribuabilului de rând, dar care ar putea plati cu propria credibilitate în fața omologilor lor autosuficiența, simplificarile excesive pe care înca le practica.

Întreaga societate româneasca, cu bune și rele, este de la 1 ianuarie membra a UE. Suntem aceiași, dar parca altfel. Suntem europeni cu acte în regula.

Mediafax