Roma: stapanii obligați sa își plimbe cainii

28 10. 2005, 13:56
Posesorii de câini din Roma care nu își scot animalele la plimbare cel puțin o data pe zi vor fi amendați, conform unei noi legi intrate în vigoare, relateaza cotidianul The Guardian, în ediția electronica. Deși locuitorii Romei sunt mari iubitori de câini,

Posesorii de câini din Roma care nu își scot animalele la plimbare cel puțin o data pe zi vor fi amendați, conform unei noi legi intrate în vigoare, relateaza cotidianul The Guardian, în ediția electronica.

Deși locuitorii Romei sunt mari iubitori de câini, mulți dintre ei își țin animalele închise în casa. Noua lege – care decreteaza ca acestea au dreptul la cel puțin o plimbare pe zi – este una dintre multiplele masuri introduse de primaria orașului pentru asigurarea unui trai decent sutelor de mii de câini, pisici și alte animale de companie care traiesc la Roma.

Legislația orașului mai prevede ca este ilegala taierea, din motive estetice, a cozilor și a urechilor câinilor, ca și a ghearelor pisicilor. Animalele nu mai pot fi expuse în vitrina și nu pot fi oferite ca premiu la târguri și bâlciuri. De asemenea, este ilegala așezarea peștișorilor aurii în acvarii rotunde, din sticla.

„Gradul de civilizație a unui oraș poate fi masurat în funcție de aceasta”, a declarat Monica Cirinna, consilier la primaria Romei, care a sprijinit noul proiect de lege. „Este bine sa facem tot ce putem pentru animalele noastre de companie care, în schimbul unei simple dovezi de dragoste, ne ofera atât de multa placere”, a afirmat ea, într-un interviu acordat ziarului Il Messaggero.

În același timp, autoritațile municipale au recunoscut oficial rolul jucat de „gattare” (femeile cu pisici – n.trad.), care hranesc sutele de pisici vagaboande ce ratacesc printre ruinele antice ale Romei sau în suburbii.

Și alte orașe italiene adopta legi similare celor din Roma. În localitatea Reggio Emilia, din apropiere de Bologna, a fost interzisa oparirea homarilor vii – considerata „o tortura inutila” – și s-a decis ca speciile de pasari de genul papagalilor trebuie ținute numai daca sunt perechi.

Mediafax